Am văzut primul spectacol cu Frumos, piesa dramaturgului norvegian Jon Fosse, cândva, în toamna anului 2008. Era montat de Vlad Massaci, în scenografia lui Andu Dumitrescu, la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești și îi reunea în distribuție pe actorii Andi Vasluianu (Leif), Ioan Coman (Geir), Oxana Moravec (Siv), Cristian Popa (Băiatul) și Raluca Zamfirescu (Mama).
Pe vremea aceea, Jon Fosse, lider al literaturii dramatice norvegiene, cu un statut bine consolidat în spațiul teatral european, era un cvasi-necunoscut pentru spectatorii de teatru din România. De-abia fusese tipărită o culegere de cinci piese ale sale (antologia îi este datorată lui Carmen Vioreanu și a apărut în 2008 la editura bucureșteană Vremea), iar cu ceva timp înainte fusese prezentată în premieră pe țară la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad piesa Vis. Toamnă, în regia lui Radu Afrim și scenografia spectaculoasă a lui Onisim Colta.
De atunci lucrurile s-au schimbat mult în bine. Chitaristul s-a jucat la Teatrul Aureliu Manea din Turda, în regia lui Mihai Măniuțiu, aceluiași regizor i se mai datorează două impresionante spectacole cu Iarna la Teatrul Nottara, înnobilat de excepționala scenografie datorată lui Adrian Damian, și cu Rambuku la Naționalul din Timișoara (scenograful este același, iar mișcarea scenică gândită de Andrea Gavriliu este cu totul remarcabilă), Vlad Cristache a montat Numele la Teatrul Foarte Mic – aveam de-a fac o montare în care alături de experimentații Ana Ciontea și Gheorghe Visu evoluau patru tineri debutanți (Aida Avieriței, Ana Bianca Popescu, Cezar Grumăzescu, Bogdan Nechifor) deveniți, între timp, toți patru certitudini; Sorin Militaru a pus în scenă cu actorii Trupei Tompa Miklós de la Naționalul din Târgu Mureș piesa Somn. Și lista e departe de a fi completă.
S-a consolidat între timp și prestigiul internațional al scriitorului. Fosse a devenit cel mai jucat dramaturg european în viață, a ajuns chiar să se teamă că se va pierde din pricina succesului ce l-a copleșit pe neașteptate. Lui Fosse i s-au dedicat studii, exegeze, teze de doctorat. A fost așezat în proximitatea lui Samuel Beckett și în aceea a lui Harold Pinter, prestigioasa revistă Alternatives théâtrales i-a dedicat o parte consistentă din numărul 106-107. Exegeții au observat eliptismul esențial al replicilor, muzicalitatea lor incantatorie ori absența semnelor de punctuație. S-a vorbit chiar despre faptul că felul în care scrie Jon Fosse ajunge să impună un așa numit grad zero al expresivității, ceea ce implică detaliul că dramaturgul nu impune, dar nici nu îi sugerează nimic regizorului. Stéphane Lambert vorbea despre faptul că excesului didascalic, Fosse îi opune ceea ce criticul socotește a fi o scriere mută.
Am regăsit toate aceste dominante ale felului în care concepe scrisul pentru teatru Jon Fosse în spectacolul cu piesa Frumos, pus în scenă de Adi Iclenzan la Trupa Tompa Miklós de la Teatrul Național din Târgu Mureș. Reamintesc. Piesa este construită pe tema reîntâlnirii peste ani a doi bărbați (Geir și Left) în copilărie foarte buni prieteni. Pe vremea aceea totul era altfel. Cei doi se vedeau aproape zilnic, cântau împreună într-o formație, aveau idealuri comune, își împărtășeau toate sentimentele. Acum, Geir, căsătorit cu Hilde, profesor obscur de muzică, dar și de multe alte materii într-o școală oarecare, tatăl unei fiice (Siv) ajunsă la vârsta adolescenței, ia decizia de a veni pentru o lungă vacanță acasă. Aici Siv se îndrăgostește de un băiat de vârsta ei, dar iată că ceva neclar se întâmplă cu Hilde. Profund tulburată de întâlnirea cu Leif, aceasta nu își mai regăsește liniștea, recurge la plimbări lungi, petrece ore și ore în hambarul și în barca singuraticului Leif. Totul se încheie pe neașteptate, atunci când Geir și Hilde iau decizia de a părăsi intempestiv locul acela făcut doar din fiorduri și munți.
Astfel povestită, piesa nu este decât o variațiune scenică pe mult bătătoritul motiv soția prietenului meu. Stă în sarcina regizorului, a scenografului și a actorilor să găsească acele soluții ca lucrurile să stea cu totul altfel. Mult mai pline de viață, de enigme, de sentimente zadarnic și dureros temperate. Nu, n-aș putea spune că regizorul Adi Iclenzan semnează ceea ce s-ar numi un mare spectacol. Dar că Frumos prilejuiește la Târgu Mureș o montare mai mult decât decentă pot să spun cu siguranță. Spectacolul are mister, tristețe, inefabil, un tempo-ritm atent gradat. Beneficiază de o foarte bună muzică de scenă compusă de Vizi Imre, iar momentul în care Mama, foarte bine interpretată de actrița Biluska Annamária, intră în scenă și ascultă emoționată muzica de odinioară este unul dintre cele mai pregnante din spectacol. Frumos este la Târgu Mureș ceea ce trebuie să fie și la capitolul stranietate. Bine asigurată de jocul reținut, simplu, nepatetic, ne(melo)dramatic al actorilor Ördög Miklós Levente (Geir), Korpos András (Leif) și Moldován Orsolya (Hilde). Nu știu ce statut profesional au foarte tinerii Barabás Krisztina (Siv) și Nagy László (Băiatul) – probabil că sunt studenți la Universitatea de Teatru din localitate – dar știu cu siguranță că nu sunt doar frumoși și tineri, ci și foarte buni în tot ceea ce fac pe scenă.
Decorul conceput de Bogdan Spătaru sugerează nu numai spațiul geografic, ci și incertitudinile sufletești ale personajelor. Fiordurile geografice și fiordurile din suflet, deopotrivă.
Teatrul Național din Târgu Mureș
Compania „Tompa Miklós”
FRUMOS de Jon Fosse
Traducerea în limba maghiară: Domsa Zsófia
Traducerea în limba română: Carmen Vioreanu
Regia: Adi Iclenzan
Scenografia: Bogdan Spătaru
Muzica: originală Vizi Imre
Cu: Ördög Miklós Levente, Korpos András, Moldován Orsolya, Biluska Annamária, Barabas Ksrisztina, Nagy László
Foto: Rab Zoltan
Data reprezentației: 10 martie 2018
Print