Un tur al presei internaționale arată din prima că vremuri prielnice nu se anunță pentru teatru nici în 2013. Idei ar fi, voință ar exista, dar mijloacele rămân precare sau, în unele cazuri, și acelea se volatilizează.
În ultimii trei ani, criza economică a închis multe teatre mici, a împuținat considerabil repertoriile a destule instituții de spectacol publice și private și, pe de altă parte, a cerut ingeniozitate, fiindcă numai ea poate aduce soluții de supraviețuire, căci totul e să supraviețuiești în prezent, viitorul e oricum o necunoscută, indiferent de strategiile așternute pe hârtie.
Dacă Royal Shakespeare Company se laudă că în anul 2012 i-a mers de minune, a avut un număr record de spectatori și o cifră de afaceri impresionantă, nu același lucru se poate spune despre anumite teatre sau mai exact producții din West End, care nu s-a plâns niciodată că ar duce lipsa cumpărătorilor de bilete, care nu sunt deloc ieftine, nici pentru buzunareele londonezilor. Însă acum ziarele vestesc probleme în paradis. Presa britanică anunță că destule superproducții de pe West End sunt în pericol. Musicaluri de succes precum Lion King, Wicked sau Macbeth s-ar putea să ia o pauză, din cauza negocierilor eșuate dintre grupul Ambassador și sindicatul care reprezintă personalul tehnic.
Sindicatul Bectu, organizație ce apără drepturile numeroșilor angajați din staff-ul tehnic, pledează pentru intrarea în grevă, în lipsa unui consens cu privire la plată și alte aspecte. Potrivit unui comunict al sindicatului, neînțelegerile nu pot fi rezolvate până când un angajat din corpul tehnic nu va fi plătit cu mai mult de 6, 45 de lire sterline pe oră, cât câștigă acum, adică aproape de câștigul minim. Iar cumpărătorii de bilete la teatru sunt avertizați să verifice tot timpul dacă reprezentațiile programate se confirmă, dacă este vorba despre spectacole ca musicalurile deja aminte. De menționat că grupul Ambassador, cu care a intrat în conflict sindicatul, este proprietar și operator al câtorva dintre cele mai cunoscute teatre londoneze, printre care Lyceum, Victoria Apollo, Picccadilly Theatre etc.
În vreme ce în capitala Marii Britanii, apele nu sunt deloc liniștite la început de primăvară, la Madrid artiștii din teatrele mici par dispuși să câștige puțin sau foarte puțin, cu condiția să-și facă meseria. Soluțiile pot fi ingenioase la vremuri de criză. Pe o stradă din centrul orașul se află un bloc de locuințe spre care se îndreaptă vreo douăzeci de spectatori, căci acolo, într-un apartament, găsesc unul dintre cele mai mici și mai vioaie teatre din Madrid.
La parter, într-o încăperea în care locuia pe vremuri portăreasa, Casa de la Portera își așteaptă spectatorii, cu artiști hotărâți să reziste și să joace în aproape orice condiții. Rămas fără subvențiile de stat care le asigurau existența, artiștii nu se lasă și joacă într-o sală cu 25 de locuri.
José Martret, actor și regizor, a avut această inițiativă (de altfel, deloc novatoare) pentru că a vrut neapărat să facă o montare după Ivanov, piesa lui Cehov, respinsă de teatrele mai conservatoare. Istoria se repetă, așadar, ba se repetă chiar prea des. Acum spectacolul visat se joacă foarte bine, chiar dacă la o reprezentație n-au loc să asiste nici treizeci de spectatori.
În altă parte a Madridului, se joacă teatru într-o fostă măcelărie. La ofertă sunt spectacole experiementale, cu bilete de 4 euro. Cinci spații mici, amenajate de un grup de artiști, care s-au unit sub denumirea Microteatru contra Bani. Acum lucrează în toată libertatea și câștigă insignifiant. În opinia criticului de teatru Marcos Ordóñez de la cotidianul El País, spectacolele lor de scurtă durată sunt bune sau mediocre, dar rămâne de rezolvat problema aerului condiționat, care lipsește.
Un detaliu ar fi că acestor noi spații de joc li se spune cluburi de cultură, iar vizitatorii au acces în primul rând pe baza unui legitimații de membru temporar, nu cu un simplu bilet.
Recesiunea dură cu care se confruntă Spania de trei ani, în 2012 deficitul bugetar ajungând la 10% din produsul intern brut, a adus măsuri de austeritate care au înjumătățit bugetul destinat artelor, iar diminuările de fonduri continuă. Așa că artiștii s-au orientat spre spectacole mici, care pot fi jucate fără mari eforturi administrative în diverse spații și care nu fac rabat de la calitate. Este singura cale de supraviețuire și singura modalitate de a obține mai multe contracte, susțin cei implicați. Și par să arate că atitudinea pozitivă nu dă roade doar în teorie.
Imi amintesc cat era de activ GDS-ul imediat dupa revolutie. Minunat . Citeam fiecare numar al saptamanalului”22″ si-mi parea bine ca intelectualitatea pune umarul la cladirea democratiei in Romania. Unde este intelectualitatea acum ? Este multumita cu ceea ce are ? De buna seama …din moment ce tace malc …Teatrul se zbate cumva intr-o mare dilema ? De ce ? Nu este reprezentat in parlament ? De ce? Nu este suficienta democratie ? De ce ? Pai daca sunt probleme la Londra…ce vreti ? La noi de ce sa nu fie ?