Haiduc în infern, de Adrian Pintea

De parcă armăsarul ar călca

numai în miez de inimă, aşa mă doare

un câmp de inimi sub copite moare

şi călăreţul spânzură în şa.

Unde-s prietenii, atâţi câţi sunt

să-mi strângă mâna lângă piept, plângând,

şi-n locul meu de nouă ori murind

să-mi ia o jumătate din durere?

Noapte de lemn răsunător de cruce

din piept în piept bancăluim ca-n vis

şi-n fiecare piept sub noi deschis

e valea plângerii, unde mă duce

cumplitul cal, care a rătăcit

cărarea prin păduri, spre paradis.

(Volumul Umbrit, Editura Eminescu, 1998)

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.