În acuze să ne tăiem!

Uite că abia după ce s-a răcit Festivalul Naţional de Teatru ediţia 2009 s-au încins spiritele şi au început să spună ce au de spus, prin puţinele reviste care mai sunt dispuse să acorde spaţiu pentru aşa ceva. De ce nu s-au asumat opinii, fie ele pozitive sau negative, la cald, imediat după încheierea evenimentului n-aş putea ghici. Nici ca bufon de vază ce am fost şi am rămas nu-mi permit întotdeauna să scot pe gură sau din condei tot ce mi se năzare.

Săptămâna trecută Yorick a citit analiza în două episoade semnate de Alice Georgescu în „Dilema Veche”  (http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=300&cmd=articol&id=11843

şi

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=301&cmd=articol&id=11891)

şi dreptul la replică trimis de Cristina Modreanu, selecţionera festivalului (http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=302&cmd=articol&id=11938)

Dacă se impunea sau nu o reacţie a acesteia la comentariu e discutabil, ca orice gest. Pe de o parte, când participi la un act public de cultură, îţi laşi creaţia să iasă în lume, să fie disponibilă, numai bună de atacat şi de lăudat, dar în primul rând de discutat (ceea ce nu se practică decât arareori în spaţiul românesc), în numele libertăţii de expresie. E de la sine înţeles că nu toată lumea va crede acelaşi lucru despre ea. Iată sensul libertăţii. Unul foarte simplu. Pe de altă parte, dacă „demolatorul” recurge la informaţii incorecte când îţi critică produsul, ai tot dreptul şi chiar se recomandă să reacţionezi.

Înţelept şi sceptic cum e, Yorick e hotărât să abordeze numai acele aspecte ale „dialogului” despre care poate emite o judecată „bazată”. Aşa că, neputând verifica documente oficiale, scoate din joc informaţia despre bugetul evenimentului (că a fost cât spune Cristina Modreanu sau mai mult, cum transparent insinuează Alice Georgescu, nu poate spune un biet bufon pe care toţi îl iau în râs).

Iată ce cugetă Yorick, după ce a citit cu atenţie textele cu pricina.

1. Este cert că la această ediţie publicul larg (înţeles în sensul amplu şi nobil al expresiei), nespecializat, alcătuit din iubitori de teatru, şi nu din practicanţi, n-a avut ce vedea. Au predominat spectacolele de regie, pentru cei dornici de cercetare: „Prinţesa Turandot” al lui Andriy Zholdak, „Moartea lui Danton” şi „Psihoză 4.48″, montările lui Mihai Măniuţiu, „Cum traversează Barbie criza mondială”, în regia semnată de Alexandra Badea şi aşa mai departe.

2. Au fost selecţionate nu mai puţin de trei producţii de la Naţionalul timişorean, ceea ce într-adevăr îl face pe Yorick să intre sub masă de ruşine, la gândul că nu şi-a dat seama că teatrul din oraşul pe pe Bega are o existenţă atât interesantă, dinamică şi originală, iar pe Alice Georgescu o determină să pună la îndoială obiectivitatea – atâta câtă e posibilă – şi imparţialitatea selecţionerului.

3. Publicul a fost vitregit, aşa cum susţine semnatara articolelor intitulate „Ce vrea naţiunea”, care însă absolutizează acest aspect. Şi nu descopăr roata când spun că spectacolul „Prinţesa  Turandot” e slab, dar nu pentru că spectatorii au părăsit sala, ci şi pentru că spectatorii au părăsit sala… Nu acesta este argumentul unui specialist. În istoria teatrului au existat multe spectacole la care oamenii au plecat din sală, dar creaţiile au rămas de referinţă. De când e gustului majorităţii barometru al calităţii! Veacurile de când pribegesc pe planeta albastră arată, cu toate, tocmai opusul. Hai, ziceţi-mi că greşesc.

4. Alice Georgescu e sceptică la sondajul iniţiat de  echipa FNT, care vrea să descopere preferinţele  publicului larg. Cristina Modreanu zice că e un sondaj profesionist. Cum să n-o credem, dacă nu putem verifica? Oricum, după mintea lui Yorick atât de greu încercată, ideea nu e deloc rea. De ce ar fi rău un astfel de sondaj? Teoretic, n-are cum. Practic, (adică prin modul în care e interpretat şi folosit),  are cum. Însă schimbul de replici nu abordează problema. Pişicher cum sunt, mi-ar plăcea să aflu cum ar sonda Alice Georgescu preferinţele publicului larg. Pe de altă parte, nu gustul şi bucuriile lui reprezintă tot ce contează într-un festival. Contează mult, fără îndoială, dar mai contează şi altele. Parol.

5. E adevărat că evenimente secundare de genul proiecţii de documentare, lansări de volume mai vechi şi mai noi şi câteva conferinţe nu compensează lipsa de consistenţă a unui festival de teatru, oriunde s-ar desfăşura el.

Care dintre cele două săbii în care se taie protagonistele ziceţi că e mai ascuţită? Care taie mai adânc şi, mai ales, unde trebuie? Aveţi milă şi spuneţi-mi că, după cum ştiţi, eu strâmb din nas la aproape orice! Deh, defect profesional! La ce să te aştepţi de la unul care a fost bufon toată viaţa?!

Print

7 Comentarii

  1. iulian tanase 07/12/2009
  2. fratele grimm 07/12/2009
  3. Ileana B 07/12/2009
  4. Carmen 08/12/2009
  5. Remus IORDACHE 08/01/2010
  6. Remus IORDACHE 08/01/2010
  7. Remus IORDACHE 08/01/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.