În creierul meu sta muntele spre care priveam,
Răsturnat, chircit, îngropat,
Să aibă loc tot, să-l iau cu mine
În ziua în care-am plecat.
Ce e în creierul tău, am fost întrebată,
Un munte, am răspuns cu seninătate,
Şi m-au luat şi m-au dus cu munte cu tot
Şi mă sprijineam în tăcere de stâncile luminate.
Dar ei au scos tot muntele, piatră cu piatră,
Şi s-au mai uitat o vreme în capul meu proaspăt tuns
Ca într-un ou foarte limpede
Şi li s-a părut şi mai de nepătruns.
(antologia Linia vieţii, Editura Polirom)
Print