“Odiseu poţi fi tu. Sau tu. Şi tu, şi domnul din fotoliul 7. Sau doamna cu ochelari, de acolo, din lojă.” Da, actorii Naţionalului craiovean ne-au adus aminte – mulţi, prea mulţi dintre noi uită – că avem de scris în cartea vieţii o poveste. Odiseu poate avea chipul tău. Sau al oricăruia dintre noi. Ca să ne convingă, regizorul Tim Carroll a ales ca personajul lui Odiseu să poarte mască. Iar masca lui Odiseu, pe parcurul spectacolului, să nu fie purtată de acelaşi actor.
Odiseu este eroul. El nu vorbeşte. Despre el se povesteşte. Ni se povesteşte. Eu aflu povestea ta, tu asculţi povestea lui… Fiecare, cu siguranţă, are o poveste de spus. Aşa cum actorii îi invită pe spectatori ca în pauză să vină la buza scenei să-şi povestească o întâmplare de călătorie. Pe care ei o vor povesti, sub mantia anonimatului, în cea de a doua parte a spectacolului. Aici şi acum: pe 30 octombrie 2010, la Teatrul Odeon, în cadrul FNT. Poveşti şi poveşti. Aici şi acum: cu sute de ani înainte de Homer. Aici şi acum în secolul al VI-lea Î.Hr.: vremea lui Homer.
Odysseia se desfăşoară sub ochii spectatorilor şi cu participarea lor. De fiecare dată, la fiecare spectacol, altfel. Ca în jocurile pentru calculator. Dintr-un vas de ceramică, spectatorii extrag câte un ciob (tot de ceramică, albă sau neagră) pe care este scrisă sarcina actorilor pentru următorul cânt: ca în scenariile de jocuri pentru calculator. O abordare nonliniară. Spectacolul începe din punctul α şi se încheie în punctul ω, dar nu evoluează în linie dreaptă, ci într-o reţea construită în planuri diferite, cu pasarele care fac legătura între noduri, asigurând coerenţa sistemului. Poţi alege ce drum vrei – ai o mulţime de posibilităţi –, dar prin acest tip de scriitură nonliniară atingi fiecare nod – toate cele 24 de cânturi. Acelaşi spectacol şi mereu altul. La alt nivel, noi ne comportăm – alegem – la fel cum se purtau anticii. “Speranţa mea, în construirea unui astfel de spectacol de improvizaţie, este să creez ceva din sensul de creaţie spontană care trebuie să fi însoţit acele poveşti antice. Desigur, ceea ce am construit face imposibil ca spectacolul să fie perfect sau lin: veţi privi actorii confruntându-se cu noi (şi uneori imposibile) probleme, fără să repete munca de la repetiţii. Dar şi acest lucru are o justificare homerică: grecii îşi admirau barzii nu pentru abilităţile lor repetitive, cât pentru curajul de a se deschide către posibilitatea inspiraţiei divine.” – scrie regizorul englez Tim Carroll în caietul program (o menţiune specială pentru Nicolae Boangiu, Florin Chirea şi Mihai Băileşteanu).
Adrian Andone – Eumeu, Laertes; Monica Ardeleanu – Elena, Sirene; Cătălin Băicuş – Cyclop, Teoclimen; Gina Călinoiu – Atena, Tiresias; Ştefan Cepoi – Zeus, Iros; Iulia Colan – Nausica, Melanto; George Costea – Telemah, Demodoc; Anca Dinu – Penelopa, Calypso; Vlad Drăgulescu – Argos, Alcinou; Romaniţa Ionescu – Circe, Doica; Angel Rababoc – Poseidon, Eurimah. Aceasta este distribuţia. Odiseu – fiecare dintre noi.
Decorul lui Puiu Antemir susţine inventivitatea lui Tim Carroll: spaţiul scenei prinde formele întâmplărilor prin care trece Odiseu doar prin jocul cercurilor şi al bastoanelor mânuite de actori. Fascinant joc de copii. Şi nimic în lume nu este mai serios decât jocul jucat de un copil. Seriozitate cu care Lia Dogaru abordează costumele: roşu şi negru, culorile vaselor greceşti. Roşu şi negru în croi la zi, dar cu asonanţe antice.
Cred că Odysseia Teatrului Naţional “Marin Sorescu” este un spectacol + 3 ani (chiar dacă pentru a fi acceptat într-o sală de spectacol trebuie să ai măcar 7 ani). Cred că Odysseia este un spectacol care poate fi înţeles şi de analfabeţi, şi de doctori docenţi. La fel ca acum mai bine de două milenii şi jumătate. Simplitatea frumuseţii şi adevărului din care se poate împărtăşi atât cel mare, cât şi cel mic.
Print