Pământ împădurit, ne revedem
Din ce în ce mai rar langă izvoare,
Dar
spune-mi, nu îți sunt la fel de dragi
Sălbaticele păsări călătoare?
Peste
străine așezări lumești
Duc câte-un fulg de-al tău, un cânt din tine,
Și
mor cu tine-n inimile lor
Când le frâng zborul gloanțele haine.
Eu n-am
să uit c-aici am râs întai,
Că am strigat întaia-njurătură,
Că am
gustat din scorburi faguri dulci
Ori gustul lacrimii sărate-n
gură.
Stângaci, iubind aici întâia oară,
Ți-am spus, când nu-i spusesem
înca ei…
Tu mi-ai vegheat încovoiat asupră-mi
Întâii șovăielnici pași
ai mei.
Copiii cresc și unii se despart
De cei ce le-au dat viață din
iubire.
Plecările din tine-n alte lumi
Să nu le iei nicicând drept
despărțire.
Când eu greșesc ori mă stropesc noroaie,
Mă chemi
și eu la tine vin tiptil,
Și-n foșnetul luminii din frunzișuri
Mă
faci din nou nevinovat copil.
Print