Întrebare, de Radu Gyr

Adâncă-i noaptea, orele profunde…

Gemând, spre raftul cărţilor mă-ndrum

şi-ntreb în şoaptă fiece volum:

-Tu eşti? Şi cartea fuge şi se-ascunde.

 

Plângând, întreb portretul ei acum:

-Tu eşti? Şi nici iubita nu-mi răspunde.

Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde,

Întreb: -Tu eşti? Şi cupa piere-n fum.

 

Şi-ntreb şi spada mea: -Tu eşti? Şi tace.

Şi, cum mă prăbuşesc în jilţ, înfrânt,

din zid o umbră albă se desface…

 

Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt

şi-n ochii lui Iisus e numai pace.

Întreb: -Tu eşti? Şi umbra spune: -Sunt.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.