Întrebări în şi despre Sibiu…

Au fost zece zile de festival la Sibiu. S-a încheiat cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru, a cărui temă a fost în acest an „Întrebări”. Aşadar, „întrebări” le-am adresat şi noi celor care au participat la festival şi care au fost dispuşi să ne răspundă. (Doi dintre ei au preferat să-mi scrie câteva rânduri-răspunsuri, în timp ce beam o cafea la o terasă din Piaţa Mică.) De ce? Cum? Când? Unde? Ce? Cât de mult? Cât de puţin? Ce a fost bine? Ce a fost rău? A câta oară aţi venit la festival? Cât de mult aţi văzut? Ce aţi alege de-ar fi să faceţi un top personal? Răspunsurile am să vi le ofer fără comentarii…

„Păi eu locuiesc în Sibiu şi vin de câţiva ani în centru când ştiu că e festival. N-aş putea spune că am văzut prea mult, nu ştiu ce să aleg. Mi-a plăcut ce e pe stradă. Spectacolele astea de stradă. Şi vin pentru atmosferă. E fain. Lumea e mai veselă. Mai vezi câte un artist la o terasă. Parcă nu mai ai sentimentul aşa că ei sunt la televizor şi tu acasă, se mai reduc distanţele. Mi-a plăcut şi focul de artificii. La teatru, la vreun spectacol n-am apucat să merg anul ăsta, în alţi ani am mai fost. Dar, da, cel mai mult mi-a plăcut festivitatea de deschidere.” (Ioana, 24 de ani)

“Acum am venit la Sibiu pentru prima dată. Şi, cu mâna pe inimă, recunosc că mi-a plăcut la nebunie. Norocul a fost de partea mea, căci în aceste zile, oraşul a găzduit  şi Festivalul Internaţional de Teatru. O atmosferă pur şi simplu fascinantă… Aerul curat, încărcat de poveste, de poezie şi de teatru, străduţe labirintice – fiecare istorisind  parcă propriul dor, cu care te identifici în funcţie de fericirile sau de nefericirile tale – clădiri încărcate de istorie, ardeleni cu pasul mai domol, dar cu zâmbetul inocent şi cu sufletul deschis cât să cuprindă o lume întreagă. Din păcate, stau doar trei zile. Am fost aseară la teatru, m-am bucurat de spectacolele de stradă, am vizitat Dumbrava Sibiului care te lasă fără grai, am urcat la cetatea Cisnădioara, acolo unde am văzut un spectacol. Totul pare o poveste. Ceva simplu, dar care te învaţă ce înseamnă să trăieşti şi să înţelegi că fericirea după care tânjim atât se ascunde în lucrurile mărunte.  Şi nu exagerez cu absolut nimic. În ansamblul său, oraşul este pur şi simplu un vis… Din care nu prea ai vrea să te mai trezeşti. A meritat văzut spectacolul itinerant “Vâlvătăi” al trupei Salamandre din Franţa. În schimb – nu mă dau vreo cunoscătoare în ale teatrului, că nu sunt – dar, conştiinţa mă obligă să nu recomand nici duşmanilor mei specatacolul “Bacantele” al regizorului Mihai Măniuţiu. O experienţă – Slavă Domnului, de numai o oră şi 15 minute – pur şi simplu traumatizantă. (Mara, 28 de ani)

„Am să vă răspund… deşi poate o să vă şocheze răspunsul meu. Pentru mine, cel puţin în ultimii ani, de când am început să înţeleg câte ceva, festivalul echivalează cu spectacolul „Un tramvai numit Popescu”. Nu pot să vă explic ce simt atunci când îi văd pe actori cum coboară şi stau în poarta cimitirului… În rest, sunt şi multe lucruri care nu-mi plac, în primul rând că nu prea găseşti bilete la ce te interesează. Spectacolele nu prea sunt traduse în română. Adică eu ştiu engleză, dar am mers cu mama la „Bacantele” şi n-a înţeles nimic. Adică mie mi se pare oarecum exclusivist. Plus că eu cred că sunt mult spectacole aduse aşa, doar după renume. Şi acum mă refer chiar la „Bacantele”. Dar eu nu-s critic ca să judec, zic aşa, ca omul din sală. Mie nimic nu mi-a transmis. Cel mai frumos? Dacă ar fi să fac un top? „Tramvaiul Popescu”. Mereu şi mereu. E o experienţă…” (Ana, 19 ani)

„Am venit în Sibiu special că e festival, împreună cu prietena mea. Am venit de la Bucureşti. Am mai fost acum doi ani, anul trecut n-am putut. Avem nişte prieteni aici? Ce să vă spun? Noi venim pentru atmosferă. N-am ajuns de la început. N-am apucat să vedem foarte mult. Dar din ce-am văzut dintre spectacolele de teatru aş alege „Poveşti de iunie” al lui Pippo Delbono. E viu şi are ritm şi el ştie să facă spectacol din orice, până şi din traducerea simultană care a creat atâtea momente de umor involuntar. Iar din spectacolele de stradă mi-a plăcut ăsta din seara asta, nu ştiu exact cum se cheamă, cu vulturul uriaş („Vulturul Sofia”, n.r.). Cam asta… A, da, şi concertele. (Andrei, 28 ani)

„Doamnă, eu sincer vă spun că nu sunt prea dus la teatru. Am auzit şi eu că e un festival aici, dar nu ştiu, eu sunt şofer şi m-am oprit la Sibiu la cineva şi am venit aci în Piaţă să beau o bere. E frumos aşa, îmi place, am auzit nişte tobe, am văzut nişte fete care dansează, e frumos…” (Mircea, 45 ani)

„Vreţi un top? Aş spune aşa. Pe primul loc „Faust”. Nu am revăzut spectacolul acum, în festival, dar l-am văzut de cinci ori. Nu ştiu dacă-mi place, ştiu că mă fascinează. E o experienţă care e mereu altfel. Dar am văzut acum „Închisoarea de oase” al lui Eugenio Barba. M-am aşteptat la ceva mai mult, nu ştiu nici eu la ce. Dar pot să spun clar că senzaţia aia stranie pe care am avut-o când am intrat şi am văzut masele pline de lumânări rămâne una dintre cele mai frumoase imagini de teatru. Dacă mă întebaţi ce aş reproşa festivalului e ca de multe ori, aşa e senzaţia mea, se ocupă mai mult de cantitate decât de calitate. Adică am văzut şi spectacole slăbuţe. În rest, organizarea e bună. Parcă anul ăsta mai bună ca anul trecut. (Corina, 33 ani)

„Pe primul loc „Breaking the waves”. Ofelia e un fenomen. Orice om ar trebui să vadă spectacolul ăla. Pe locul doi Cisnădioara. Pentru atmosferă. Noaptea, când cobori de la cetate pe scările alea vag luminate e una dintre cele mai frumoase senzaţii. Nici nu mai contează ce ai văzut. Multe spectacole la Cisnădioara anul ăsta n-au fost cine ştie ce. Dar spaţiul ăla e ireal. Totul e mai frumos. „Hess” n-a fost chiar rău. Şi pe locul trei toate spectacolele de stradă. Şi cel mai frumos a fost cel din seara de deschidere. Ce nu-mi place? Nu există ceva ce să nu-mi placă. Atmosfera e super. Uiţi şi de criză şi de toate…” (Madi, 21 ani)

„Sunt profesor la o şcoală din Sibiu, domnişoară. Vin la festival în fiecare an. Şi bune şi rele. Am mers la câteva conferinţe, la cea cu dl Dan C. Mihăilescu şi dl George Banu, am mai fost pe la lansări de carte, că festivalul a coincis şi cu Bookfest-ul, cu târgul de carte… Am fost şi la câteva spectacole. Dacă îmi cereţi un top, aş pune pe primul loc „Închisoarea de oase” a regizorului Eugenio Barba şi „Faustul” lui Silviu Purcărete. L-am văzut mai demult, dar ştiu că e în festival. Şi sărim direct la ultimul loc, „Berlin Alexanderplatz”. Prea multă vulgaritate. Şi ştiţi cum e, „vulgaritate, vulgaritate, dar să ştim şi noi de ce”. (Ion, 59 ani)

„Spectacolul lui Peter Brook, „Întrebări”, şi spectacolele de dans ale israelienilor. Astea ar fi pe primul loc, la egalitate. Ar mai fi „Faust”. „Metamorfoze” nu mi-a plăcut. Iar la „Bacantele” m-am abţinut cu greu să nu ies din sală. Dar la Sibiu când e festivalul cel mai frumos e să mergi în Piaţă seara. E fain. Iar anul ăsta, după mine, spectacolele de stradă au fost printre cele mai frumoase. Nu vreau să caut nod în papură, chiar e un lucru bun şi sunt mândră că e în Sibiu. Îmi pare rău doar că n-am putut să intru la „Închisoarea de oase”, dar e şi vina mea că n-am luat bilet la timp. Asta e…” (Andreea, 27 ani)