În ultima perioadă, actrița Isabelle Huppert a intrat în lumina reflectoarelor de la Hollywood, nu că nu ar fi fost suficient de cunoscută până acum, dar „succesul american” i-a adus și mai multă vizibilitate și recunoaștere. Chiar dacă nu a primit premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal, s-a întors în Franța cu Globul de Aur pentru interpretarea lui Elle, din filmul cu același nume, regizat de Paul Verhoeven. Din lista nominalizatelor la această categorie poate ea a fost cea mai mare revelație, nu din perspectiva talentului deja incontestabil sau a carierei strălucite, ci a construcției ca artist și a viziunii asupra actoriei.
Înaintea decernării premiilor Oscar, The Hollywood Reporter a realizat „mese rotunde” cu nominalizații din fiecare categorie. În cadrul întâlnirii, actrițele au fost întrebate dacă preferă să joace și teatru, iar Isabelle Huppert a fost excepția de la regulă. Nu ar lăsa filmul pentru teatru, însă este distribuită frecvent în spectacole importante, în regia unor regizori consacrați precum Robert Wilson, Claude Régy sau Krzysztof Warlikowski. Dacă ne uităm la spectacolele în care a apărut de cele mai multe ori în rol principal, interpretarea sa din Elle nu ne va mai surprinde. „Medeea” de Euripide, „Măsură pentru măsură” de William Shakespeare, „Orlando” de Virginia Woolf, „Mary Stuart” de Schiller, „Hedda Gabler” de Henrik Ibsen, „4.48 Psychose” de Sarah Kane, „Quartett” de Heiner Müller, „Un Tramway” după Tennessee Williams, iar cel mai recent spectacol în care joacă este „Phaedra” care pornește de la mitul grecesc, dar este expus prin piesa lui Sarah Kane, prin scriitura lui Wajdi Mouawad și prin fragmentele din romanul lui J.M. Coetzee, „Elizabeth Costello”, totul în regia polonezului Krzysztof Warlikowski. Nu știm dacă are vreo afinitate pentru Warlikowski în mod special sau pentru „teatrul ca o rană vie”, dar cu certitudine preferă rolurile femeilor puternice sau care mimează puterea, imposibil de încadrat în categorii și foarte greu să fie trecute cu vederea.
Nici în film nu s-a lăsat mai prejos și a ales roluri precum Emma Bovary, sadica învățătoare din „The Piano Teacher” (regia Michael Haneke) sau, cel mai recent, Elle, un personaj controversat, total ieșit din tipar, straniu, imprevizibil, la fel cum de multe ori este percepută și Huppert. Puțini regizori se încumetă să le dea mână liberă actorilor și să aibă încredere totală în forța lor de creație, iar Paul Verhoeven a fost unul dintre ei. În interpretarea personajului Elle, actrița nu a fost constrânsă de indicații regizorale, ba chiar a declarat amuzată că nici nu a discutat cu Verhoeven modul în care va realiza rolul. În opinia sa, „Elle este un personaj post-feminist, nu e nicio victimă, nicio răzbunătoare clasică, nu trebuie să demonstreze că este un anumit tip de femeie”. Ea este mai degrabă un amestec modern între genul feminin și masculin, ceea ce-i conferă și un aer misterios, însă deloc agresiv având în vedere situația sa, de femeie agresată sexual.
Nici Phaedra nu a scăpat de comentariile dure, fiind un spectacol alcătuit din trei părți și considerat extrem de sexual, de controversat și greu de îngurgitat. Însă Isabelle Huppert, la cei aproape 64 de ani, rezistă timp de trei ore într-un astfel de spectacol, la potențial maxim. De la marii actori ne așteptăm să primim definiții poetice și complicate despre actorie, însă în esență viziunea lor nu este neapărat mai simplificată, cât mai clară. De exemplu, Isabelle Huppert declara că niciun rol nu i-a schimbat viața în vreun fel până acum. Pentru ea munca e muncă și viața, viață, ele nu se amestecă niciodată.
În puține cuvinte, pentru Huppert, actoria se definește strict prin acțiune, la timpul prezent și presupune să fii conștient și puțin absent în același timp. A juca înseamnă să te afli „undeva între a fi conștient și a nu fi conștient; e o stare foarte specială, asemănătoare aceleia de beție.” Considerată un fel de Meryl Streep a Franței, Huppert nu-și arată deloc vârsta înaintată și are o vitalitate aparte pe care o demonstrează prin proiectele pe care și le alege atât în teatru, cât și în film. Iar la masa destinată nominalizaților la Oscar, ea, aproape singura care încearcă să joace și pe scenă, a ales să așeze teatrul pe o treaptă mai sus decât filmul pentru că: „filmul e o călătorie plăcută, în schimb teatrul e ca și cum aș urca un munte foarte înalt”.
Print