Mode-ul îl știm cu toții foarte bine, doar în lumea asta trăim. Ne place sau nu, fast, cuvântul acesta care naște monștri, ne guvernează viața. Care, cu puțin sau mult – după caz – umor, merge. Ba devine chiar interesantă. Fără, e mai greu de suportat. Și asta o știm.
Traiul sub zodia fast – fast food, fast cleaning și ce mai doriți dvs. – ne fragmentează atenția. Cerându-ne mult într-un timp scurt, ne aruncă într-o cursă contra cronometru. Și, pardon, de parafrază, angoasa e gata. Vrem mult într-un timp scurt. Și ce binecuvântare sunt antologiile pentru cititorii care trăiesc în mode-ul fast! În străinătate, ele sunt multe și foarte diverse. La noi, au reapărut doar de câțiva ani și, deocamdată, se păstrează în zona de siguranță. Cu câteva excepții notabile („Antologia inocenței“ de Iordan Chimet rămâne, desigur, de neuitat), apărute acum zeci de ani și în seria editată la Humanitas, genul, deși popular și de popularizare, rămâne parcă o descoperire nouă la noi. Antologiile au luat avânt și stârnesc interes, dar e loc muuult de diversificare. Indiferent că este vorba despre ficțiune (deși cazurile sunt mult mai puține), memorialistică sau poezie, e normal să atragă și să aibă succes. Rețetele lor funcționează și atrag cititori noi. Și pentru că oferă mult într-un timp de lectură scurt, asta e sigur.
De exemplu, iubirea pe mode-ul fast. Nu e de lepădat, recunoașteți! Și iubirea pe românește, scrisă, descrisă, rescrisă (firește, adesea proscrisă!) de poeții noștri din diverse vremuri, strânsă într-un volum îndrăzneț, nu are cum să nu stârnească ceva suspine. Farmecele bietei poezii din România, de la Anton Pann la Dan Sociu, iată-le etalate într-o carte numai bună de dat idei, plăceri, oftaturi, pofte. Principala calitate a antologiei „111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română“, realizată de Marius Chivu și Radu Vancu la Editura Nemira este, cred, că-ți face poftă de lectură.
Citind fast poezii de amor uneori fast, alteori slow – cu și fără fior metafizic, cu și fără aderență la modelele unei epoci sau ale alteia, cu și fără stranietate –, se prea poate să devii curios, să nu-ți ajungă, să vrei mai mult. Cine știe? Poate mai ales dacă ești adolescent și brusc auzi de Mircea Cărtărescu, de Costache Conachi și de Tristan Tzara cam în aceleași timp?
Marius Chivu, jurnalist și scriitor, și Radu Vancu, poet și profesor, au făcut o carte care, oferind un goût de…, să surprindă și să deschidă apetitul, numai bună în vremurile noastre în care, spunea Mario Vargas Llosa în „Civilizația spectacolului“, erotismul a fost ucis. Este, pe de o parte, o carte pentru cititorul grăbit, care vrea puțină poezie. Și, pe de altă parte, o carte pentru cei care îi dau o șansă literaturii române.
Și bine fac, căci vor găsi poeți canonici – Eminescu, Arghezi, Blaga, Voiculescu, Doinaș etc. – alături de voci ale modernității și postmodernității care merită mai mult decât uitarea sau existența modestă în istoria literaturii: Constant Tonegaru, Petre Stoica, Ion Monoran sau Virgil Mazilescu. Lângă ei, o mulțime de poeți de azi, din generații diferite: Florin Iaru și Teodor Dună, Nora Iuga și Bogdan O. Popescu, Dan Stanciu, Claudiu Komartin, Adela Greceanu etc.
Și pentru cei dispuși să descopere, și pentru cei care vor să redescopere, antologatorii au ales texte cu secrete și surprize, mizând, așa cum nu fac antologiile convenționale, pe nonreprezentativitate, pe potențialul textului de a surprinde, dar și pe disponibilitatea cititorului de a se lăsa surprins. Citită de la orice pagină, răsfoită în metrou, pe o bancă din parc, în fotoliul de acasă sau la bibliotecă, „111 cele mai frumoase poezii din literatura română“ chiar este un goût de lirică de dragoste de la noi. Arsenalul genului, cu toate variațiunile lui dintr-o epocă sau alta, se vede foarte bine și servește prompt popularizării.
Cu atât mai convingător cu cât în poezie aproape tot se declină, ca să spun așa, la plural, la fel cum iubirea nu înseamnă dorință, nostalgie, fericire, regret etc., ci dorințe, nostalgii, fericiri, regrete. Și foarte multe îndrăzneli, se înțelege! Îndrăznelile lui Geo Dumitrescu sau Daniel Bănulescu, Mihai Gălățanu etc., lângă îndrăznelile comme il faut ale vechilor menestreli, așezate potrivit unui criteriu impresionist declarat în argument, dau o combinație care s-ar putea să te facă să-ți dorești mai mult tocmai pentru că nu ești „lămurit“. Citiți, în regim fast sau slow, în tren, în așteptarea metroului sau a iubitei în scara blocului, și o să vedeți.
Prejudecățile, inamicul poeziei, trebuie lăsate acasă, desigur, împreună cu toată gravitatea cu care școala de la noi îi învață pe elevi să citească poezia și să se gândească la ea. Poezia, ca și iubirea, e în toate felurile. Încercați și vă veți convinge! Cel puțin pentru igiena sufletească, e obligatoriu! Iar igiena, fast sau slow, e indispensabilă.
Print