“Tata, n-am să uit niciodată!” Sunt primele cuvinte pe care le-am auzit după spectacol. Le-a spus un puşti de vreo 10-12 ani, urcându-se în maşina parcată pe strada Dr. Iuliu Barasch, vădit marcat de povestea Jankăi Festinger. Un copil care acum a aflat că Holocaust înseamnă milioane de poveşti tragice, asemenea celei trăite de Janka. “Un strigăt venit din altă lume către cei care au rămas, către memoria noastră…” – după cum le mărturisea ziariştilor actriţa Maia Morgenstern, protagonista spectacolului montat de Toma Enache.
“Există un moment în viaţa fiecăruia în care ştim că după aceea nimic nu va mai fi la fel.” Pentru regizorul şi dramaturgul Oscar K. Speace, acest moment a fost în vara anului 1997, când a aflat despre existenţa scrisorii în care mama sa îşi povesteşte călătoria prin Holocaust, călătorie începută pe 15 mai 1944 la Sighet şi încheiată pe 1 mai 1945, într-un vagon de tren părăsit de nemţi, repus pe linia vieţii de soldaţii americani: “Căsătorită cu un soldat american staţionat în Germania – prima căsătorie recunoscută oficial de armata americană – a emigrat în Statele Unite şi s-a stabilit în însorita Californie unde a dat naştere la doi gemeni – mie şi fratelui meu David – pe care i-a considerat simbol al victoriei asupra soluţiei finale naziste”. El este cel care a scris piesa Janka, fratele său, David D. Speace, fiind cel care a publicat volumul Momente fericite din viaţa Jankăi Festinger.
“Am trăit patru vieţi… Viaţa mea în România de dinainte de Hitler… Viaţa mea datorită lui Hitler… Viaţa mea cu Bob, soţul meu… Viaţa mea după ce a murit Bob…” – Janka, de patru ori Janka. În atmosfera caldă a casei în care locuieşte acum singură, Janka, sub dicteul amintirilor – vorbind despre fraţi, despre surori, despre bunica mândră care i-a predat lecţia demnităţii, despre lagăre, despre suferinţe inimaginabile, despre supravieţuire, despre libertate şi iubire, despre neuitare –, îmbrăţişată de fotoliul în care, poate, Bob îşi citea ziarul sau privea la televizor, răsfoieşte cu mâini tremurânde filele scrisorii. Maia Morgenstern se lasă pradă emoţiei, pentru că a vorbi despre ceea ce s-a întâmplat “e o responsabilitate, e o datorie… Viaţă, emoţie, suflet”. Regizorul Toma Enache a intuit reacţia puternică a spectatorului în faţa acestei poveşti devastatoare şi a creat un spaţiu în care fotografiile document – se cade subliniată aici contribuţia editorului de imagine Cristi Săndulescu – să poată deveni personaj. Asistăm astfel la un copleşitor dialog cuvânt-imagine.
Premiera românească a avut loc anul acesta, pe 6 mai, la Sighetu Marmaţiei, cu Maia Morgenstern în rolul Jankăi, iar pe 8 mai, era prezentată la Radio România Cultural, cu titlul Janka Festinger – Biografia unei supravieţuitoare a Holocaustului, de Teatrul Naţional Radiofonic în cadrul proiectului “Biografii, memorii”. Premiera absolută a piesei Janka a avut-o ca protagonistă pe actriţa americană Janice Noga care, pe 21 mai 2011, a venit la Sighetu Marmaţiei să o prezinte publicului din România. Şi, din nou, Maia Morgenstern: “Mă întrebam cu frică, atunci când m-am apucat să lucrez la spectacol, ce mai poate adduce nou acest text. Oare nu va fi un spectacol convenţional? Oare nu s-a spus totul? Pe cine mai poate interesa? (…) Această mărturie zguduitoare m-a făcut să mă regăsesc, să mă reconsider şi, cel mai important, să pot găsi răspunsuri celor care, din păcate, îşi pot pune asemenea întrebări.”
Print