La ce bun spectacolul prost şi necomercial?

Nu, fireşte, că nu poate fi o întrebare retorică, ci una care caută răspunsuri. În cazul meu, ea a prins contur, în mod previzibil, din cauza realităţii din teren, care nu se potriveşte cu regulile aparent general valabile pe care credem că le detectăm, din exterior, în dinamica spectactacolelor din stagiunile bucureştene. 

În ultima vreme, evidenţa confirmă la tot pasul utilitatea spectacolului de proastă calitate, de obicei comedie pentru „publicul larg”, montat la teatrele de stat: profitul financiar. Lumea se înghesuie, stă ore în şir la coadă ca să cumpere câteva bilete. Dacă pe afiş figurează un nume sonor, e sigur că se va sta la coadă tot timpul. Este, ştiţi bine, cazul unor spectacole de la Naţional. Într-o situaţie asemănătoare – păstrând proporţiile – se află şi câteva producţii de la Teatrul Nottara şi, de câteva luni, un spectacol de la Teatrul Mic. Toate bune şi frumoase. Teatrul comercial poate fi considerat un gen în sine şi misiunea lui este să distreze publicul asemenea micului ecran, creându-le spectatorilor iluzia că „se cultivă”, şi să facă încasări. E cât se poate de limpede. Minim de efort, ingredientele ştiute şi profitul e gata. Pe de altă parte, la Bucureşti există şi spectacole bune la care biletele se epuizează la câteva ore după ce se pun în vânzare. Cu alte cuvinte, şi calitatea poate aduce încasări. E cazul unor producţii de la Teatrul Bulandra şi nu numai.

Deloc nu-mi este clară însă utilitatea spectacolelor lipsite de calitate şi total necomerciale, categorie, din nefericire, generos reprezentată în capitala dâmboviţeană. Primele exemple care-mi vin în minte ar fi „Opera de trei parale”, în regia Dianei Lupescu, la Teatrul Nottara, „Burghezul gentilom”, regizat de Petrică Ionescu, „Tartuffe”, în regia lui Andrei Belgrader, la TNB. Ca ele mai sunt multe altele. Le-am ales pe aceastea şi pentru că au implicat un buget consistent. Poate pentru că am văzut recent destule producţii submediocre, nu pot să nu mă întreb de ce spectacole ca cele amintite se joacă, unele, în continuare şi, mai mult, fac pui. N-au „succes” la publicul larg, iar publicul de specialitate le detestă sincer şi dezinteresat. La nicio reprezentaţie sala nu e plină până la refuz. Uneori, se umple doar pe jumătate. Succesul de casă nu există. Atunci, de ce să le ţii în repertoriu?

Poate în speranţa de a recupera ceva din investiţie sau din cauza vreunei clauze contractuale, care impune un număr de reprezentaţii. Alt motiv nu-mi vine în minte. Ştiu însă, ca spectator care colindă teatrele bucureştene săptămână de săptămână şi încearcă să ajungă la spectacolele „nebăgate în seamă” de comentatori, că multe (nu toate) dintre ele sunt submediocre, dar se joacă de ani buni. Numărul lor îmi justifică întrebarea. De ce la Nottara (cu excepţia, mai recent, lui Alexandru Măzgăreanu şi a lui Theodor-Cristian Popescu), teatru finanţat de stat, n-au acces regizorii valoroşi, tineri şi mai puţin tineri, care spun lucruri pe alte scene şi le spun bine? De ce se acceptă proiecte îndoielnice, care nu pot scoate teatrul din desuetul con de umbră, din ţinuta anacronică pe care a ales s-o poarte de mai bine de un deceniu, proiecte care nu fac niciun bine nici trupei de actori? Întrebarea este inevitabil legată de acea iniţială. În aceeaşi situaţie se află, de amar de vreme, Teatru Mic, altădată o bijuterie pentru degustători în ale artei, nu pentru amatorii de distracţii. De ce insistă această instituţie să producă spectacole mediocre sau slabe, care nu aduc nici profit financiar?

Numai directorii unora dintre aceste teatre bucureştene ar putea explica sau ar putea încerca să explice de ce stau lucrurile aşa şi cui îi foloseşte, artistic şi economic, această stare de fapt. Înainte de a se lăuda, de multe ori când nu e cazul, că doritorii stau la coadă ore-n şir pentru bilete, ar putea arunca o privire nu în propria ogradă, ci în oglindă, în deplină intimitate. Poate că astfel, în spatele uşii închise, departe de orice ameninţare posibilă, ar găsi câteva variante pertinente de răspuns. Şi ar recunoaşte că motivul nu este nici lipsa proiectelor de valoare sau cel puţin interesante, nici lipsa fondurilor.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.