Poezia,
când sub țeastă îți bubuie
singuratatea putrezită a fiecărei dimineți.
La etajul 5 al unui bloc
dintr-un celebru cartier proletar
poezia îți reface instinctul migrator
al păsărilor mici, cenușii.
Câtă iubire
“Când toate ne pleacă?
Toate ne lasă?”
(și era o vreme a cireșelor și a iederii)
Ce fel de moarte
în obrăznicia ta iepurească
te-a însoțit în anii din urmă,
o, biată spaimă a țărînei!
Poezia,
când sub țeastă miraculos
te înfrupți din tine însăți.
Și este o vreme a înghețului și a râtului,
a biciului care-ți plesnește obrazul
și a porcilor mici, cenușii.
Print