„La o artistă” de Mircea Cărtărescu

prieteno, dormi liniştită cu capul pe perna mea

iar eu voi sta să mă uit la tine

ne-am jucat mult timp unul cu altul

sticla de vodcă e la jumătate iar noaptea e-n toi

ţigări mai ai doar vreo două

ce a fost cu tine haios şi ce a fost sexual

şi discuţiile deştepte şi filmele de la biblioteca franceză

sunt ca un anotimp încheiat

tu vei avea alţi iubiţi

eu voi scrie alte poezele

dormi liniştită pe perna mea

prieteno

mă-ntreb dacă pieptul tău băietesc

ca al mulatrei lui Baudelaire

se va mai suci vreodată spre mine

mă-ntreb cum te vei purta mâine la gară

ştii tu ce e lumea?

n-ai să ştii niciodată, nici eu n-am să ştiu

o să târâm valiza pe roţi pe caldăramul peronului

şi după asta vom coresponda pân’la vară

arăţi aşa de aiurea fără ochelari

e lună plină, ţii minte că am văzut-o prin geamul lui 21

am prins zile mişto şi am făcut multă dragoste

dar totul e ca un anotimp încheiat

tu vei mai uimi şi pe alţii cu clasa ta

eu voi mai scrie alte poezele

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.