La Sibiu, „Caragiale are dreptate”

Există obiceiul, tot mai mult în ultimul timp, ca premierele să fie urmate sau precedate, după caz, de conferinţe de presă. În care să se discute (uneori să se dispute) alegeri şi soluţii regizorale, să se prezinte lucruri tehnice şi administrative, să se explice şi să se expliciteze… Personal, optez pentru „eu nu strivesc corola…”, dar jurnalistul zilelor noastre, bine informat şi la curent cu tot ce se întâmplă, are nevoie de aceste întâlniri pe care unii creatori le agreează mai mult şi alţii mai puţin…

Ideea de „making of” nu e nouă şi nu ne aparţine, desigur. De multe ori e un spectacol în sine, iar poveştile „din spate” au farmec şi atrag… uneori mai mult decât cele care se desfăşoară pe scenă, la vedere. Întâlnirea cu presa desfăşurată la Sibiu după seara premierei cu „D’ale carnavalului” mi-a prilejuit însă un moment desfătător care s-ar putea numi „cronica prescurtată a conferinţei de presă”… Asta dincolo de informaţiile, unele dintre ele importante, despre lucrul la spectacol. La masa invitaţilor erau prezenţi Silviu Purcărete, Constantin Chiriac, Vasile Şirli şi Dragoş Buhagiar. Iar intervenţia de care spuneam îi aparţine lui Silviu Purcărete. Care a început aşa… „Mi-aduc aminte când eram plod şi aveam o curte unde ne adunam mai mulţi copii să ne jucăm. Mama ne aducea plăcinte… Şi într-o zi a fost ziua mea. Dimineaţa ne-am întâlnit noi ca de obicei, am început să ne jucăm tot ca de obicei şi ştiam că seara la 6 jumate urma ziua mea. Mama ne-a adus ca de obicei plăcinte, le-am mâncat aşa pline de praf cum le mâncam mereu, iar la 6.20 jocul a fost oprit şi toţi copiii trimişi acasă să se spele. La 6 jumate au venit toţi îmbrăcaţi frumos, ne-am aşezat la masă, mama ne-a adus aceleaşi plăcinte din care mâncaserăm mai devreme plini de praf, dar acum, la masa aia curată unde stăteam toţi aşezaţi frumos, nu mai aveau nici un farmec. Nimeni n-a mai mâncat… Şi toţi copii au început să mă întrebe plictisiţi: <Dar cât mai durează ziua ta?> Aşa şi noi acum… Deci hai să discutăm oficial despre creaţie şi procesul creaţiei, la 11 dimineaţa…!”

Aşadar, discuţia a început şi a continuat sub aceste auspicii… Există însă câteva lucruri importante legate de montarea cu „D’ale carnavalului”, pe care cei invitaţi la conferinţa sus amintită le-au dezvăluit. Iar unul dintre ele este că actorii au „încercat” mai multe roluri în această distribuţie, Constantin Chiriac mărturisind că a încercat, înainte de Pampon, pe Crăcănel şi pe Nae Girimea. Dincolo de ştirea în sine, informaţia mi-a multiplicat imaginile cu scenele din spectacol adăugând în acel decor şi în acel context dat posibilităţi şi permutări infinite… un mic labirint de relaţii şi situaţii şi-aşa complexe şi complicate. Păcat că încercările nu s-au putut păstra. Avantajele şi dezavantajele teatrului…

Şi tot o mărturisire a fost şi cea legată de lucrul cu textul. „Nu s-a putut tăia nimic”, asta a fost concluzia. Ba mai mult decât atât, nici permutările de replici n-au fost posibile pentru că textul „e ca o enigmă matematică”. Iar concluzia, la fel de puternică, a fost: „Caragiale are dreptate!” Cuvintele păstrează în ele curajul unui regizor din secolul 21, care ştie să recunoască în faţa dramaturgului de secol 19, care afirma fără dubiu că „teatrul nu este literatură”, că, iată, textul este mai puternic… şi are viaţa lui. Iar spectacolul de la Sibiu e o frumoasă dovadă.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.