Iarnă, tu, soră invizibilă
Când şoimul arată drumul viitor al vânătorului,
Şi buchetele strânse de pe câmp izbucnesc prin lacrimă,
Mă voi prinde şi eu de roţile carului tău triumfal.
Pleoape, pleoape de scrum peste fotoliile de stejar,
Şi tu, noapte, care ne amesteci obrajii în paharele somnului,
Că dimineaţa nu ne mai recunosc oglinzile
Paloarea se urcă în sânge cu porumbeii aducătorii de veşti,
Tresare timpurie de drumuri în zăpadă.
Ne-au vizitat salcâmii prin amintirea aceasta
Cum parfumurile sunt fantomele florilor,
Cum o muzică apare numai la un miez de noapte al auzului.
Anotimp aruncat cu hoiturile peste zidurile oraşului,
Unelte putrezind între frunze o dată cu vorbele noastre.
Print