Luaţi de citiţi, luaţi de v-amintiţi

Simt că soarte îşi râde de mine, pe cuvânt. Şi nu e prima dată. Mi-a făcut-o de atâtea ori. Acum şi-a găsit să-mi arate iar că nu sunt decât un vierme nemuritor, care degeaba trăieşte de atâtea secole. Deşi e sceptic, are iluzii doldora. Socoate că nimic nu-l mai poate surprinde, că ştie mersul tuturor lucrurilor, c-a văzut tot ce se poate vedea, a cugetat la tot ce se poate cugeta şi-a luat peste picior tot ce se poate lua peste picior. Dar uite că viaţa bate orice constatare şi-ţi arată că eşti un cap sec, plin de preconcepţii şi de vanităţi…

Cum e cu putinţă ca eu, care primesc atâtea veşti prin porumbei voiajori şi mă mai pierd visător prin meandrele infinite ale Internetului, să aflu abia în 2011 că „Spectator”, poate singura revistă editată şi tipărită de un teatru naţional din România, a apărut la sfârşitul lui 2010 cu o ediţie specială? Mai mare ruşinea, mai mare râsul, mi-am pierdut şi aşa subţirica prestanţă de care mă bucuram, neserios cum sunt… Dar, iacă-tă, am îndeajuns de multă cinste, încât să îndrăznesc a scrie aceste rânduri în timp ce mă simt un nevrednic prea mic pentru un război atât de mare cu soarta asta care iese mereu câştigătoare, chestie care ne calcă pe nervi dintotdeauna…

Bunăoară, acestea fiind zise, trebuie să să îndemn, cu o întârziere de neiertat, să vă aruncaţi ochii pe numărul 3-4 (septembrie-decembrie 2010) al revistei „SpectActor”, dedicată celor 160 de ani împliniţi de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. O frumuseţe de gazetă, cu fotografii de arhivă care te înfioară oleacă şi te fac nostalgic sau doar te invită la o blândă visare.

Au depus mărturie despre destinul lor la TNC şi despre destinul TNC prin ei creatori demni de reverenţa de odinioară: Ilie Gheorghe, Silviu Purcărete, Nataşa Raab, Valer Dellakeza, Valeriu Dogaru, Emil Boroghină, Mircea Cornişteanu, Valentin Mihali etc., artişti care au avut mult de spus la teatrul ce respiră sub auspiciile poetului – da, întâi poet şi apoi dramaturg – are a scris „Iona”. Mixtura de confesiuni, cu un inevitabil iz sentimental, şi de evocări istoriografice atent documentate, semnate de Nicolae Coande, este o formulă utile dulci, cum se zicea în alt mileniu. Au loc între copertele acestui număr mărturisirile şi amintirile unor artişti de seamă, sensibili şi dârji slujitori ai „scândurii”, umili şi împătimiţi trăitori ai plăcerilor şi ai durerilor de sub lumina reflectoarelor, alături de exerciţii din memorie care vorbesc despre Marin Sorescu, Liviu Rebreanu sau – slavă Cerului! – I.D. Sârbu.

Însă, din fericire, o lectură molcomă, în tihnă, a acestei ediţii care aminteşte succese nebune, spectacole unicat şi turnee de pomină nu va fi cu niciun chip de ajuns pentru cel care n-a văzut nicioată creaţiile de neuitat de la TNC. Amintirile despre o fiinţă, o întâmplare sau un lucru reconstituie o prezenţă, dar  numai dacă cele ce le ascultă/ citeşte e înzestrat cu închipuire. Dacă le-aţi pierdut, nu vă rămâne decât să citiţi şi să vă pară rău că v-aţi născut prea târziu pentru „Piticul din grădina de vară”, „Ubu Rex cu scene din Macbeth” (cu Ilie Gheorghe), „Titus Andronicus” (cu Ştefan Iordache) sau „Phaedra” (cu Leni Pinţea-Homeag), câteva dintre multele spectacole montate la Craiova de Silviu Purcărete. Săraci sunt cei ce n-au văzut „Hamlet”-ul lui Tompa Gabor (cu Adrian Pintea, Oana Pellea etc.), „Slugă la doi stăpâni” (cu Valer Dellakeza), în regia lui Vlad Mugur şi câte şi mai câte…

Aşadar, nevinovaţilor născuţi mai târziu, luaţi de citiţi. Iar voi, cei copţi şi cei răscopţi care ştiţi despre ce vorbesc, luaţi de v-amintiţi.