Manifest al încrederii definitive, de Toma Caragiu

ascuns în unghiuri nesfârşit de logice

eronate şi patologice

sînt meridianele  spre adevărul nefiresc

Mă caţăr din adâncuri să împlinesc

porunca ce nu s-a dat

Oare jarul ţine loc de foc

 şi apa poate stinge  flacărar din ceruri

 când iadul e stăpânul vostru

Cuprinde copacul bătrân vânjos

de şolduri

şi-i dă să sugă

zeamă de meteoriţi încinşi

ca trupul răsturnat

în faţa primei jertfe

şi gura va căuta mustul cărnii

şocul de taină şi va trăi din nou

Putea-voi oare să îndur

viziunea dintâi

care a mistuit stelele

Urci din adâncuri

şi noaptea îţi coboară pe umeri

vrând să  rămânăîn tine

să te dezbrace

răscolind amarnic

îmbiata bucăţică de materie

puzderie de da-uri şi nu-uri

dorinţi în flăcări

pasiuni în frigider

şi mii de cântece

pe marea platformă a întâlnirii

pe care nici sârma meridianelor

nici tusea oraşelor

nici nimeni

nu o poate urâţi şi nici înfrumuseţa

pe ea

marea platformă a întâlnirii

unde trăiesc mii de cântece de năier

acolo aproape de cer

sus

de unde urcând din adâncuri

te vad proiectată pe fundalul constelaţiilor

râzând plângând

sau fumând mărăşeşti

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.