meditaţie despre ofelia

Vă propunem o rubrică nouă: o poezie pe săptămână spre recitare sau recitire…

Mircea Ivănescu

asculţi, adică, acum cum navighează ofelia?

cântecele ei în care cade ploaia amestecată cu o sordidă

zăpadă – poate despre fiica brutarului (care, de fapt

era, se spune, o bufniţă), despre cine mai ţine

minte ce? ofelia nici nu ştie – dacă-i adevărat

că ea este numai o amintire despre lucruri, fiinţe străine –

că tu stai aici şi-o asculţi, şi deci eşti tu singur

aici, pândind-o cu ochi mici, cum trece în vălurile umede

şi cu multe flori dulci în mâinile ridicate spre ochii ei dulci

(dar asta – înmormântarea – va fi mai târziu). tu o pândeşti.

sau poate că, dimpotrivă, ofelia este adevărată,

şi gândurile, şi simţirile tale aici, sunt vorbe,

vorbe – şi amintirile tale, despre ea, de pildă, sunt numai

jocuri de paie împinse în vânt în desene fără vreun înţeles,

şi singurul lucru adevărat este ea, trecând,

uneori, rar, cântând, şi cu flori

dulci adăstând să ningă pe faţa ei răsturnată?

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.