Virgil Mazilescu
Mi-am uitat casa şi numele e obositor
să-ţi ştii mereu numele pe de rost
o grigore dumitru iulian uşa de la intrare
se deschidea înăuntru? Şi câinele negru al vecinului
spuneţi că muşcă? Şi n-ar trebui să umblu când e ger
cu capul descoperit prin pădurea de aluni? Am uitat
am avut destulă vreme să uit din creier până în degete
aici lângă dunăre mă înconjoară păsări de tot felul
vrăbii gâşte sălbatice specii rare de cocostârci
şi iubirea mea pentru ele se deschide
ca un port ospitalier – poate să vină iarna scitică
voi exista mai departe şi voi călători mai departe: ecou
a doi părinţi oneşti reverie de lebădă
auziţi: viaţa: stele scobind încet câmpia.
Print
Da, pina si scepticismul are limitele lui.