Misteriosul Florică Ichim

M-am desfătat pe cinste săptămâna trecută cu firavele încercări ale unui new entry de la „Evenimentul Zilei”, pe numele ei Andreea Dogaru. New entry în jurnalismul cultural, ca să zic aşa, căci, altminteri, dacă Dl. Google te ajută la căutare, măcar atât cât să-ţi faci o idee, vezi că jurnalista cu pricina şi-a încercat condeiul în teme felurite: războinicul E-urilor, obsesia kilogramelor, febra loto, Sindromul Asperger, Cetatea Sucidava, Liszt şi multe, multe altele.  Acuşica a pus de un articol dornic de accesări multe pe site: cele mai bune spectacole din Bucureşti, recomandate de critici.

Imagine realizată de Adriana Grand

Toate bune şi frumoase. Topurile de orice fel au şi o „jumătate plină”, dragii mei, o ştiţi prea bine. Aprind beculeţe în capetele unora, furie în obraji sau zâmbete dispreţuitoare pe feţele altora. Dar nu cu aşa ceva vrea bufonul să vă reţină atenţia. Ci cu un misterios critic de teatru de pe plaiurile carpato-danubiano-pontice, pe numele lui Florică Ichim, a cărui opinie este citată în text (http://www.evz.ro/detalii/stiri/cele-mai-bune-spectacole-de-teatru-din-bucuresti-924370.html). „Misterios” pentru că până acum numele lui nu şi-a făcut apariţia pe mica scenă a vigilenţilor care urmăresc aventurile locale ale Thaliei. Cine o fi, se-ntreabă sincer Yorick, care ştie mai bine ca oricine că viaţa bate închipuirea şi parcă nu s-ar lăsa prins în capcana şăgalnică de a-i trece prin tărtăcuţa dogită de veacuri că e vorba despre venerabila Florica Ichim. Dacă e o simplă coincidenţă? La asta nu v-aţi gândit Domniile Voastre?! De ce n-ar exista un Florică Ichim, asul din mâneca Andreei Dogaru?

De întrebat, am întrebat în stânga şi dreapta, mi-am întins antenele, dar nimeni nu pare să fi auzit de el. Dacă Florică e Florica, atunci, jos pălăria, e limpede că autoarea are lumea teatrului la degetul mic şi, modestă, abia acum s-a apucat să scrie despre teatrul vostru cel de toate zilele. Atunci, avem de-a face cu o cunoscătoare, fără-ndoială. Dacă Florică nu e însă Florica înseamnă că avem de-a face cu crasa noastră ignoranţă, care ne face să vedem lumea strâmb. Adicătelea de la înălţimea cunoştinţelor noastre, noi credem că Florică e Florica, dar el nu e, şi-atunci autoarea câştigă şi ne umileşte, ludic arătându-ne că nimic nu e ce pare a fi.

Şi nici „Platonov”, spectacolul menţionat de Florică în topul personal, nu e ce pare a fi. El doar i-a părut lui Florică a fi un spectacol de la Teatrul Bulandra, dar nu e. E un spectacol de la Teatrul Nottara. Promotoarea lui Florică, Andreea Dogaru, om de bună-credinţă, n-a mai verificat, din moment ce indicaţia venea de la critici precum Florică Ichim. Win some, lose some, cum se zice pe plaiurile îndepărtatului Albion.

Altfel, viaţa e frumoasă, vorba aceea. Spectacole bune sunt, unele pe placul criticilor peste poate, altele ba. Iar gustul criticilor, precum căile Domnului, neînţeles este. De vreme ce, lângă „Sfârşit de partidă”, spectacolul lui Tocilescu, Florică Ichim aşază „Dineu cu proşti” de la Naţional. N’est-ce pas? Pe-onoarea mea!

Print

2 Comentarii

  1. codrin 28/03/2011
  2. mahalia 28/03/2011

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.