În repertoriul Teatrului Nottara și chiar în contextul mai larg al întregului peisaj teatral din România, spectacolul „Molière/eréiloM“ e o construcție mai puțin obișnuită. Își propune să prezinte viața lui Molière, dar nu numai atât, își propune să integreze bucăți din opera lui în această biografie construită special pentru spectacol pornind de la celebra „Viaţa domnului Molière” a lui Mihail Bulgakov, dar nu numai atât… Își propune o familiarizare a publicului „de pe bulevard” cu lumile lui Molière, fie ele interioare sau exterioare. Își propune să folosească trupa de la Nottara pentru una dintre cele mai moderne producții ale teatrului. Și-și mai propune să vorbească altfel despre texte celebre și despre o viață care e de mult mitizată. Ei bine, spectacolul lui Roman Feodori își propune, în joacă, și o formă de demitizare.
Iar cuvintele regizorului rus invitat de teatrul Nottara să pună în scenă acest spectacol, născut în urma unui atelier, sunt destul de concludente: „Mi-am dorit ca, împreună cu actorii Teatrului Nottara, să pornim în această călătorie, în această aventură, și să încercăm să-l descoperim pe Molière nu numai printr-o piesă, ci să-l privim într-un context mai larg și mai înalt. La un moment dat, am înțeles că nu e interesant să-i povestim biografia, pentru că totul e, până la urmă, fantezie. Ne-a ajutat, desigur, Mihail Bulgakov și am încercat să compunem, să inventăm și să vedem în ce fel piesele lui au fost o oglindă a unor momente din viața lui.” Iar „Molière/eréiloM“ reflectă pe deplin această idee pe care simplu o enunță Roman Feodori. Și marele lui atu stă în faptul că în fiecare dintre scene se simte energia vie a descoperirilor făcute de o trupă, împreună, energia vie a căutărilor, cu tot cu imperfecțiuni.
E un spectacol modern, construit în cea mai mare parte pe ideea de „spațiu gol”, e un spectacol plin de energie, în care povestea vieții și a morții lui Molière capătă alte sensuri, e un spectacol al cărui scenariu original, realizat de Roman Feodori și Raluca Rădulescu, pare a-și propune puțin altceva decât să lase pur și simplu povestea să curgă cronologic. Și atunci amestecă lumi și spații, amestecă realitatea și ficțiunea, personaje și (non)personaje, într-un fel de straniu palimpsest, și creând un superb efect de teatru în teatru sau de oglindă în oglindă, care deschide un tunel până în inima infinitului.
Chiar dacă scenariul conține neclarități și imperfecțiuni, frumusețea lui este că nu pare sau că nu-și propune a fi o operă definitivă, ci, mai degrabă, un fel de fals work in progress, ceea ce în fapt aduce beneficii întregului.
E greu de descris ceea ce se întâmplă pe scenă într-o oră și jumătate cât durează „Molière/eréiloM“. Spectacolul se deschide cu o superbă scenă în care doamna Poquelin se chinuiește să-l aducă pe lume pe cel care avea să fie cel mai mare dramaturg al Franței, cel despre care avea să se vorbească peste secole mai mult decât despre Regele Soare. Și încă din această primă scenă spațiile temporale se amestecă, la fel istoria lumii… și spectacolul mizează exact pe acest flux de energie în care spectatorul e atras ca într-o călătorie în timp. Și din acest moment jocul de-a viața și de-a personajele va începe. Cine e personaj și cine nu? Iar răspunsul tinde în permanență spre ștergerea limitei dintre realitate și irealitate.
Într-un superb „spațiu gol” creat de Olga Nikitina, dar în care, de la o scenă la alta se strecoară detalii care conturează atmosfera într-o clipă, scândura simplă, lumina lumânărilor…, povestea lui Molière se amestecă și se împletește cu cea a personajelor lui. Scenariul alege câteva dintre cele mai cunoscute piese – „Vicleniile lui Scapin”, „Tartuffe”, „Dom Juan”, „Bolnavul închipuit” – și încearcă să desfacă ițele textului într-o încercare modernă de deconstrucție, în care autorul vorbește, se ceartă, scrie și rescrie replici, e Marele Păpușar. Iar Șerban Gomoi, în rolul lui Molière – regizor, actor și personaj – realizează o creație puternică. Are farmec, știe să jongleze cu umorul și cu tristețea, să schime rolurile, să schimbe timpurile, se joacă inteligent cu situațiile și domină scena și povestea. De altfel întreaga distribuție din care mai fac parte Rareş Andrici, Vlad Bălan, Răzvan Bănică, Dani Popescu, Crenguţa Hariton, Cristina Juncu, Ada Navrot, Isabela Neamţu, Filip Ristovski, Mihaela Subţirică, Sorina Ştefănescu şi Laura Vasiliu, fiecare schimbând roluri de la un moment la altul, realizează o frumoasă performanță în acest spectacol. Și energia cu totul specială pe care o emană spectacolul lor li se datorează în cea mai mare parte. Energie la care contribuie din plin și coregrafia lui Aleksandr Andriașkin.
Ce nu funcționează în „Molière/eréiloM“? Imaginea Regelui Soare, redusă la o păpușă care stă într-o parte a scenei dominând spectacolul e, să spunem, o rezolvare facilă. Cât despre scenele din piesele lui Molière, introduse în spectacol, sunt poate puțin lungi în economia întregului sau, mai bine zis, nu suficient echilibrate cu întregul, ceea ce lasă adesea impresia de exercițiu. Și o oarecare lipsă de coerență ce ar putea fi deranjantă pentru spectatorul mai puțin familiar cu povestea vieții lui Molière. Însă meritul este, fără dubiu, valul de energie cu care compensează totul și spiritul unei trupe care construiește frumos împreună, exact în spiritul trupei lui Molière …
Teatrul „Nottara“ din Bucureşti
MOLIÈRE/ERÈILOM după Jean-Baptiste Poquelin zis Molière şi Mihail Bulgakov
Scenariu: Roman Feodori şi Raluca Rădulescu
Regia: Roman Feodori
Scenografia: Olga Nikitina
Coregrafia: Aleksandr Andriaşkin
Muzica: Cári Tibor
Light design: Taras Mihalevski
Cu: Şerban Gomoi (Molière, Scapin, Orgon, Dom Juan, Argan), Rareş Andrici (Tartuffe, Preotul, Cardinalul), Răzvan Bănică (Damis), Vlad Bălan (Valere, Cléante), Dani Popescu (Sganarelle, Géronte, Monsieur Poquelin, Diaconul), Crenguţa Hariton (Dorine, Moaşa), Cristina Juncu (Angéline), Ada Navrot (Toinette), Isabela Neamţu (Elmire, Madame Poquelin-Cressé), Filip Ristovski (Cerşetorul), Sorina Ştefănescu (Elmire, Béline, Armande Béjart), Laura Vasiliu (Elmire)
Print