O, ce formidabilă „Trădare”!

3stars

01 tradareRelaţie pe scenă. Cuvânt, priviri, empatie şi o poveste spusă frumos. Pare foarte simplu. Un spectacol mic şi intim se dovedeşte foarte mare prin calitate şi performanţă. Fără efecte complicate, dar cu eleganţă de efect, Sânziana Stoican pune în pagină piesa „Trădare” a lui Harold Pinter. Am auzit deseori cum că acest autor este datat, că nu mai interesează pe nimeni astăzi, că e plicticos şi nimeni nu îl mai vrea în repertoriu. Nimic mai fals am răspuns eu de fiecare dată. La fel se pare că au gândit Andrei şi Andreea Grosu când au produs acest spectacol la UnTeatru, împreună cu Centrul Cultural „Casa Artelor”. Iar spectacolul nu doar că interesează, ci oferă adevărate recitaluri actoriceşti, o mostră cât se poate de rafinată de regie subtilă şi soluţii elegante într-un spaţiu nu mai mare decât o sufragerie de apartament.

Trei actori în scenă – Sabrina Iaşchievici, Ionuţ Vişan şi Silviu Debu. O premisă ofertantă: un triunghi conjugal în destrămare, a cărui poveste se derulează în sens invers, de la resemnare către incipitul pasional. Între 1977 şi 1968 a fost timp pentru o dragoste care se consumă după-amiezile, într-un apartament ce nu va fi fost niciodată un cămin, în timp ce, pe fundal, îndrăgostiţii se achită conştiincios de îndatoririle familiale. Ştim de la început deznodământul şi aflăm pas cu pas, în rewind, etapele acestei aventuri eşuate.

Tensiunea reţinută, care pulsează venal şi alimentează relaţiile, e perfect controlată şi creează un ritm perfect. Adevărurile se revelează pe rând, surprizele au impact imediat asupra conştiinţelor, iar repercusiunile produc spaime. Jerry (Ionuţ Vişan) care a luat ani de zile prânzul cu bunul său prieten Robert (Silviu Debu), află abia în final că acesta se ştia de ani buni înşelat. Emma (Sabrina Iaşchevici) se devedeşte şi ea înşelată de soţ. Iar Robert descoperă în plină vacanţă la Veneţia că este minţit. Trădare ridicată la cub. Cu multă decenţă şi la fel de multă iubire şi pasiune. Scenele construite cu migală şi precizie au fiecare o structură proprie şi cresc până în momentul punctului culimnant. Cut! Şi saltul în timp face trecerea la un alt episod.

02 tradareMarele Premiu obţinut duminică seara în cadrul Galei Festivalului Naţional de Teatru Independent nu este o întâmplare. Acest spectacol nu a meritat o distincţie pentru regie, actorie, scenografie, mesaj, expresie teatrală sau orice altă categorie. Este perfect calibrat în toate aspectele şi merită apreciat ca atare. Este un mare spectacol în formă concentrată. O bijuterie miniaturală alcătuită din detalii filigranate.

Puterea de seducţie a Sabrinei Iaşchievici stă în gesturile moi, în emoţia ascunsă cu feminitate în spatele ochelarilor de soare, în parcimonia vorbelor. Erotismul vibrant dintre ea şi Ionuţ Vişan care îi soarbe lacrima de pe obraz pare decupat dintr-un gros-plan al unui film. Silviu Debu îşi exprimă indignarea la adresa lipsei de discreţie a funcţionarilor italieni cu un calm englezesc impecabil şi prin ricoşeu îi spune partenerei că se ştie înşelat. Fin, discret şi asumat. Ionuţ Vişan îşi mărturiseşte sentimentele uşor ameţit de alcool, dar atât de pătimaş şi radical, încât nicio femeie nu i-ar rezista. Scenă de scenă, se ţese adevărul din spatele minciunii. Adevărul relaţiilor care fac acest spectacol atât de puternic şi percutant. Nu lipseşte umorul, comicul spumos, emoţia, drama, toate ingredientele necesare unui spectacol complet.

De la alegerea melodiilor şi până la culoarea costumelor, de la proiecţia de fundal a anilor în care se petrec scenele şi până la feliile de pepene galben, fiecare detaliu este armonizat de către regizoarea Sânziana Stoican şi Valentin Vârlan care semnează scenografia. Cinci tineri artişti au realizat un spectacol atât frumos, ce merită văzut de orice spectator aflat în căutarea teatrului de calitate. O, ce formidabilă „Trădare”!

UNTEATRU

Trădare, de Harold Pinter
Traducere: Sânziana Stoican
Regie: Sânziana Stoican
Scenografie: Valentin Vârlan
Distribuție: Sabrina Iaschevici, Silviu Debu, Ionuț Visan

Producție: Teatrul UNTEATRU, Primăria Sectorului 3, Centrul Cultural „Casa Artelor” Sector 3

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.