Spectacolul „N(aum)”, după texte de Gellu Naum, cu Oana Pellea şi Cristina Casian, va avea cinci reprezentaţii, în luna noiembrie, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, primele două fiind programate pe 6 și 7 noiembrie, iar următoarea pe data de 12 noiembrie, la ora 19.00. Spectacolul este regizat de Mariana Cămărășan, iar scenografia a fost realizată de Vladimir Turturică.
„Un univers, o uşă spre o altă realitate, un vârtej de cunoaştere, un labirint de iniţiere: întâmplarea acestui scenariu şi spectacol ţine de întâmplătorul obiectiv. Senzaţia mea este că trebuia să mi se întâmple această întâlnire: Mariana Cămărăşan, Cristina Casian, Vladimir Turturică şi universul naumian. Mulţumesc, domnule Naum, că ne îngăduiţi”, a declarat Oana Pellea despre acest proiect al Unteatru, susținut de Raiffeisen Bank, găzduit de Teatrul Metropolis și realizat cu sprijinul Fundației Gellu Naum
La rândul ei, Cristina Casian a spus: „Trăim într-o lume în care abandonăm cu uşurinţă frământările celuilalt. E un privilegiu să exişti într-un univers unde drumul spre vindecare nu se face de unul singur”.