35 de spectacole în 8 zile. 96 de absolvenţi. 5 săli de teatru. O temperatură constantă de peste 30 de grade. Aproximativ 60 de ore de spectacol. Ce rămâne după Gala Absolvenţilor UNATC 2013 – Licenţă? După doar trei ani de facultate, tinerii aflaţi la jumătatea devenirii lor pun deja primul punct din carieră. Unii dintre ei vor avea norocul de a îi alătura acestuia alte două puncte, în toamnă, odată cu admiterea la Masterat. „Va urma”… Viitorul e deschis, incert şi abstract. Prezentul, în schimb, palpabil şi sincer, face ca acest sfârşit de iunie să însemne primul bilanţ serios pentru protagoniştii Galei care tocmai s-a terminat.
Concluziile nu diferă mult de la an la an: o nouă generaţie porneşte la drum cu promisiuni, speranţe şi deruta specifică posesorului de diplomă. Încotro? Hotărâţi să demonstreze că îşi au locul lor în această profesie, grăbiţi să arate ce au învăţat şi plini de încrederea soră cu naivitatea. Eu nu ştiu ce îi aşteaptă pe fiecare dintre ei. Pe unii deziluzia, pe alţii gloria de o clipă a efemeridelor, pe unii şansa de a merge mai departe, pe alţii drumul lung, greu, obositor şi frumos spre consacrare. Certitudinea mea e că destinul unui artist, indiferent de piedici şi volute existenţiale, trebuie să se împlinească.
Joaca de-a teatrul s-a terminat. Începe viaţa întru el. Şi nu mai încape loc de glume, răsfăţ, alint, orgolii şi închipuiri inocente. Seriozitatea e primul test. Şi oricât de banal sau la îndemână ar părea, nu e deloc uşor să te dovedeşti serios în teatru. Apoi modest şi, totuşi, conştient de propria valoare. Apoi muncitor. Apoi demn. Apoi rezistent. Apoi darnic. Talentul, inteligenţa scenică, abilităţile practice, tot arsenalul cultural şi deprinderile dobândite nu mai sunt şi nici nu au fost, de fapt, niciodată suficiente. Înainte de orice „apoi” e Caracterul. Clădit cu răbdare şi gând ferm, având la bază vise şi dorinţe şi mortar solid de pasiune.
Am vizionat cu drag spectacolele din Gală. Am avut bucuria câtorva descoperiri, surprize plăcute, speranţe împlinite şi tristeţi. Poate prea mult „eu în situaţia dată” şi prea puţin „personajul meu în economia spectacolului”. Multe gânduri clare în construcţia propriului rol şi câteva puseuri de emoţie. Firescul la rang de artă şi, din când în când, arta de a fi firesc. Rostire rotundă şi puternică laolaltă cu voci stridente şi replici îngânate. Un micro-univers echilibrat. Ca în viaţă. Balanţa stă neclintită şi acesta e un semn bun. Odată cu experienţa şi asumarea statutului de profesionist, cu tot ce presupune el, sunt şanse ca talerul excelenţei să coboare încet-încet.
Dar cum egalitatea nu e specifică profesiei noastre şi cum unicitatea e stimulată încă din prima zi a primului an de teatru, iată pe cine am aşezat eu în talerul cu promisiuni.
Mai întâi regia: Laura Maria Vlădoiu pentru spectacolul „Jacques sau supunearea” de Eugène Ionesco, Andrei Raicu pentru spectacolul „Iaacovi şi Leindental” de Hanoch Levin şi Geanina Hergheligiu pentru spectacolul „Equus” de Peter Shaffer. Laura Maria Vlădoiu a reuşit să găsească logica din absurd şi a populat lumea ideilor ionesciene cu umor, emoţie, subtext vizibil coerent şi candoare. Andrei Raicu, inventiv şi matur, a compus un univers ludic pe muchie de cuţit între realism şi absurd, în care jocul actorilor e vizibil controlat de o mână sigură şi riguroasă. Geanina Hergheligiu a compus un minunat parcurs al nebuniei, al introspecţiei, al angoasei şi al dorinţei. Spectacolul său este, pentru mine, cel mai reuşit văzut în aceste zile ale Galei; vorbeşte despre fragilitate şi iubire, vină şi pasiune. Imagini puternice, contrapuncte percutante, actori conduşi fără ostentaţie spre adevărul personajelor şi limpezime în demonstraţia personală începută cu alegerea textului.
Dintre cei 54 de absolvenţi ai secţiei de actorie, îndrăznesc să îi numesc pe 8 dintre ei. Motivele sunt diferite pentru fiecare în parte, aşa cum ei nu seamănă unul cu celălalt.
Ioana Chiţu are acel ceva în plus. Pe lângă „nu-ştiu-ce”ul care m-a făcut să vreau să o revăd şi să mă bucur de fiecare rol al său, e o apariţie pe care o poţi reţine cu uşurinţă, are carismă, joacă asumat, susţine relaţiile cu partenerul, e sinceră, transmite o emoţie mocnită, are umor, îşi desenează de fiecare dată un parcurs rotund, gândeşte fiecare replică.
Costin Dogioiu e un copil cu corp de uriaş. Are forţă şi prestanţă. E bărbatul puternic, care ascunde o paletă întreagă de emoţii şi stări sufleteşti. Lejer în concentrare, deloc ostentativ, sigur pe el şi cu o prezenţă scenică greu de uitat.
Ionuţ Niculae este ludic şi sensibil – băiatul cuminte cu ochi vii. Mereu prezent şi gata să îşi susţină partenerul. Foarte serios şi cu disponibilitate pentru compoziţie.
Cătălin Jugravu e sensibil şi fragil. O apariţie aparte. Ochii lui rotunzi sunt sinceri şi te emoţionează. Un puşti înalt şi blând capabil de o explozie neaşteptată.
Deborah Feldman are naturaleţe şi graţie în roluri de compoziţie. O crezi pentru că are tenacitate şi joacă sincer, asumat şi din tot sufletul.
Mihai Niţu e cel mai matur tânăr actor. Atent, nu lasă o secundă lucrurile la întâmplare, are farmec şi stăpâneşte publicul.
Lorena Luchian are şarm şi poate fi copila dulce şi simpatică, dar şi femeia periculos de sigură pe ea. Pentru ea, firescul nu e doar nu exerciţiu la clasă, ci îşi joacă personajul păstrând prospeţimea de a fi ea însăşi.
Răzvan Amitroaei este natural şi joacă susţinut. Transmite emoţie, chiar cu un simplu gest. Atent la partener şi la relaţiile scenice, te convinge de adevărul personajului său cu răbdare, construind atent un parcurs rotund.
În obiectivitatea mea subiectivă, acestea sunt pariurile mele cu viitorul. Nu m-am priceput niciodată la jocuri de noroc. Am îndrăznit să risc de dragul jocului. M-aş bucura să fi tras măcar un bilet câştigător, la fel de mult cum m-aş bucura să le pierd pe toate în favoarea altora pe care nu am avut intuiţia de a le alege de pe masa bogată a loteriei numită Gala Absolvenţilor. Important e ca cei care îşi susţin azi examenul de licenţă să câştige în jocul propriului destin într-ale teatrului.
Baftă! Merde! Break a leg!
Print