Pe cine interesează?!

Încâlcite sunt căile teatrului, credeţi-mă pe cuvânt! Pe zi ce trece mă conving de adevărul de fier ieşit din jobenul nemuritorului Gambeta! De veacuri stau şi mă minunez, însă nu mă satur. Încâlcită e mintea omenească! Acum, că lumea a îmbătrânit şi a intrat în mileniul al III-lea, totul e cu dosu’n sus. Nu că ar fi existat vreo epocă mai brează, în care valoarea să se ridice ea simplu, firesc, fără proptele, la suprafaţă, ca apa în untdelemn. Nu, nici vorbă. Dar confuzie şi degringoladă mai mare ca acum mai rar ne-a adus istoria asta a noastră, a oamenilor.

La ce mă gândesc eu spunând aşa o vorbă adâncă? Cugetarea aceasta mi-a stârnit-o un fapt pe care-l descopăr cu amărăciune zilele astea, când la Bucureşti de desfăşoară un bogat festival de teatru de animaţie, care aduce numai spectacole unul şi unul (başca atelierele). Dar cine să-l bage-n seamă, doamnelor şi domnilor! Firavele condeie din presa generalistă se îndeletnicesc cu alte lucruri, n-au vreme de aşa un subiect minor, „de nişă”, cum se tot pretextează, tâmp şi comunist, de ceva timp încoace. Până la 5 decembrie în cele două săli bucureştene ale Teatrului Ţăndărică se joacă spectacole minunate pentru creier şi inimă, producţii care te pot vindeca de diverse simptome ale secolului. Mai mult, ele sunt spectacole adevărate, vii, ingenioase peste poate. Un deliciu, ce să mai încolo-încoace. Dar, ca să revin, cine să scrie, domnilor şi doamnelor, despre ele?

„România liberă” abia a catadicsit să dea o ştire meschină (semnată de Robert Bălan, deşi nu pricepem în ce fel îi aparţine redactorului conţinutul informativ al articolului, care a fost făcut public printr-un comunicat). „Evenimentul Zilei” n-a mişcat în front, fiind mult prea preocupat de film ca să acorde importanţă unui asemenea fleac. „Adevărul” n-a avut, nici el, spaţiu pentru Festivalul Internaţional „Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie” sau n-am dat eu de vreo urmă (website-ul este atât de prost, că greu găseşti ceva, adică trebuie să ai nervi de fier, iar eu sunt matusalemic şi ai mei s-au cam tocit, recunosc). Iar „Jurnalul Naţional” a publicat un articol prezentativ pe 26 noiembrie. Presa culturală, care n-a murit, dar nici vie nu e, nu a mişcat deloc, deşi programul festivalului este de natură să atragă atenţia artiştilor adevăraţi şi intelectualilor (a nu se înţelege „persoană cu diplomă de studii superioare”).

Festivalul pe care Teatrul Ion Creangă îl organizează în fiecare toamnă de câţiva ani a fost tratat cu aceeaşi indiferenţă. De ce oare? Oare reflectare în presă ţine exclusiv de PR şi marketing? Daţi-mi voie să mă îndoiesc, fiind eu bătrân şi îngăduindu-mi mai multe obrăznicii, în ideea că nu mă ia mai nimeni în seamă. Nu, doamnelor şi domnilor. Îmi voi da cu părerea (m-am molipsit de la voi, de când sunt cu ochii pe lumea românească). Nu, nici în ruptul capului! Ca să poţi aprecia fenomenul festivalier, trebuie să ai un instrument de măsurare. E simplu ca „bună ziua”. As simple as ABC, se zice în ţara mea natală, care tocmai şi-a primenit hainele, adică a refăcut o scenă care mi-e mai aproape ca cămaşa (cacofonia e premeditată, v-aţi prins, nu?!) – cea care ţine de Royal Shakespeare Company şi se află la Teatrul Avon din Stratford-upon-Avon, unde s-a născut mintea genială care m-a născocit în 1601 (deşi eu zic că a copt-o mai de mult). Nu, n-am pierdut firul ideii, dragilor care rânjiţi citind bietele mele rânduri. E simplu ca bună ziua, spuneam: totul vine din gândire, care „ne face pe toţi laşi”, cum zicea prinţul tragic pe care-l ţineam în braţe la ospeţe. Oamenii aleg ce e mai comod. Dintotdeauna. Calea bătută e mai sigură, cealaltă, mai primejdioasă. În loc să dea spaţiu subiectelor interesante, de calitate, nemediatizate sau insuficient mediatizate, dau spaţiu subiectelor celor mai mediatizate. E mai simplu. Internetul o rezolvă cât ai zice peşte. Dăm un text ruşinos după comunicat şi gata. Ajunge! Am „reflectat” fenomenul. Nu tu informaţii despre spectacole şi artiştii invitaţi, nu tu cronici post factum, nu tu reportaje, nu tu analize… nimic. Ce dacă se întâmplă nişte experimente interesante, se pot observa tendinţe, mijloace şi idei noi. Cui îi trebuie? Pe cine interesează? Numai pe specialişti! Aşa halucinant gândesc, dragii mei, jurnaliştii zişi culturali din România şi făcătorii de ziare în general! Halal, naţiune, vorba aceea…

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.