Problema actorilor tineri în România este un subiect discutat şi răsdiscutat, iar discuţiile au dus mai întotdeauna… nicăieri. Aşa că nu-mi propun să reiau aceleaşi veşnice probleme, spuse cu glas tare, scrise sau expuse în întâlniri precum a fost şi cea de la Mangalia, din ultima zi a concursului, singurul concurs destinat exclusiv actorilor tineri.
Că e vina sistemului Bologna, aşa cum spunea câştigătorul premiului pentru cel mai bun actor, Andrei-George Gherghe, „nici n-apucăm să intrăm în şcoală, că trecem direct la Shakespeare”, că e vina sistemului în general că nu oferă şanse sau că e vina absolvenţilor că nu sunt suficient de bine pregătiţi, toate sunt motive plauzibile pentru actuala lipsă de permisivitate a teatrelor în ceea ce-i priveşte pe absolvenţi. Că sunt prea mulţi e iarăşi un motiv invocat adesea, dar întrebarea pe care am auzit-o tot adesea, chiar de la regizori importanţi, ca un posibil răspuns, a fost „Prea mulţi pentru cine? Sau prea mulţi pentru ce?”.
În aceste condiţii, a acorda un premiu unui tânăr actor nu poate să pară decât un gest simbolic. Şi, în ultimă instanţă, premiul Yorick, oferit de revista noastră, în cadrul Galei HOP de la Mangalia asta şi este. Un gest simbolic de recunoaştere a unei valori care va avea sau nu şansa de a-şi confirma valoarea. Cum cei mai mulţi dintre absolvenţii facultăţilor de profil din ţară sau din Bucureşti mărturisesc că au nevoie, la momentul la care termină studiile, de o confirmare că au ales bine drumul, chiar dacă sau cu atât mai mult cu cât societatea nu le oferă cu adevărat şansa de a afla acest lucru, Yorick exact asta îşi propune. Nu să încurajeze – aşa cum clişeistic se spune de obicei – tinerii actori, ci să le ofere o mică certitudine că sunt în locul potrivit şi că trebuie (a se citi „au obligaţia faţă de ei înşişi”) să caute mai departe şansa care să le permită să nu-şi îngroape talanţii. „Pentru a fi sau a nu fi… altfel pe scenă” – iată motivaţia premiului oferit de Yorick, cel mai celebru dintre toate personajele absente ale teatrului. Echilibrul dintre „a fi şi a nu fi altfel”, dintre a căuta originalitatea sau „altfel”-ul cu orice preţ şi a şti să fii consecvent cu tine însuţi şi cu propria realitatea interioară, dincolo de mode şi modele, iată ce ne-am propus să încurajăm cu acest nou premiu oferit în cadrul Galei Tânărului Actor. A şti să înţelegi când şi de ce este momentul „să fii altfel” sau când şi de ce este momentul „să nu fii altfel”…
I-am oferit Dianei Croitoru premiul la această ediţie pentru că felul în care şi-a asumat monologul după textul lui Karel Capek, „Versiunea Martei”, a arătat tocmai echilibrul de care vorbeam şi, în acelaşi timp, o căutare autentică a sensului şi a drumurilor – ale ei în teatru, ale personajului în ea însăşi etc. – totul, folosindu-şi mijloacele actoriceşti şi cunoştinţele din şcoală cu discreţie şi fără să forţeze în vreun fel nota.
Print