Mănuchi veşted de verdeaţă
Futui morţii ei de viaţă
Futui morţi şi cei vii
Şi la mândra opt copii
În pământ eu zac pe spate
La doi metri jumătate
La prea tânăra etate
Când lumea am părăsit
Cu nimica n-am venit…
Din a vieţii trai şi zoală
Mam ales numa co boală
Nici o haznă nam avut
Cam lucrat şi mam zbatut…
Şaş lăsa mormântul gol
Pentrun ceas ca să mă scol
Să văd lumea încă o dată
După mine de-i schimbată
Dar mi-e teamă şi bănat
Că lumea nu s-o schimbat
Şi de câte am pus la un loc…
Cineva îşi bate joc.
Şi din câte-am pus deoparte
Cineva le bea-ntr-o noapte
Şaş da lumi foc şi roată
Săm mai văd mândrele o dată
Să le văd de mă jelesc
Ori cu alţii se iubesc…
Eu în lume n-am trăit
Pe cât ar fi trebuit
Da nici aicea n mormânt
Nui viaţă ca pe pământ…
Cun tunericul mă bat
Şi cu viermi stau la sfat
Toate aste liţi simţi
Când aici veţi poposi…
Dacă aicea mi urât
Eu vă zâc ca om păţât
În viaţă cât mai trăiţi
Să beţi să vă veseliţi
Mândrele să le iubiţi
Că nime ceasu nu ştie
Când merg toate pe pustie …
Nu mai am nici o plăcere
Şi vă spun la revedere
Eu v-aştept şi vă sărut
Futui viata ei sai fut.
zsambek, iulie 1998