revelația unui sistem decedat, de Doru Mareș

yorick-5-aninu mai obsedat decât juan de mañara

căzut ca o fisă de metrou

în buzunarul rupt al unei plantații intensive

de sexe carnivore cuore

amnezic subit calc plictisit

în apa sărată a paradigmei în care ți-am uitat sânii

pe covorul profund al vreunui hotel ritz

sub etajele căruia mă visai rasputin

miroase total sensul unic al prezenței tale

hai să stoarcem patul de noi

de groaznica prezicere a atâtor femei pe care

le mai am de iubit

la miezul nopții

la miezul republicii teroriste a sentimentelor

de sub un teanc de fotografii playmate

de sub incipiența unui urlet comun

ca o sinapsă între privirea ta voalat feminină

și vârsta mea de revoltat

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.