Este un joc vechi, un joc de societate, o formă simplă şi puţin dură de a te face să spui adevărul… Dacă teatrul este adevăr şi dacă cei care sunt prinşi în lumea lui ne acceptă, noi îi provocăm să răspundă şi le aşezăm în faţă… Chestionarul lui Proust. Astăzi, actorul Richard Balint.
Umorul ironic, sarcastic, de multe ori rău…
2. Calitatea pe care îmi doresc s-o descopăr la un bărbat.
Tăria de caracter.
3. Calitatea pe care îmi doresc s-o descopăr la o femeie.
La fel.
4. Ce preţuiesc cel mai mult la prietenii mei.
Sinceritatea si loialitatea
5. Principalul meu defect.
Am prea multe defecte, toate principale şi toate exacerbate de pasiune.
6. Ocupaţia mea preferată.
Robert, fiul meu. Apoi fotografia.
7. Fericirea, aşa cum o visez.
Pot spune că momentan îmi trăiesc visul.
8. Care ar fi cea mai mare nefericire.
Nu vreau să mă gândesc la asta.
9. Locul unde aş vrea să trăiesc.
În Sahara, dar pe malul mării. Ador soarele, căldura, urăsc frigul, iarna…
10. Culoarea mea preferată.
Am două: roşu şi negru.
11. Floarea mea preferată.
N-am o floare preferată. Poate trandafirul roşu…
12. Pasărea mea preferată.
Corbul.
13. Prozatorii mei preferaţi.
Toţi cei care scriu science-fiction. Apoi Stephen King şi Dean R. Koontz.
14. Poeţii mei preferaţi.
Alexandru Macedonski.
15. Eroii mei preferaţi din literatură şi din viaţa reală.
Paul Atreides din “Dune” de Frank Herbert. În viaţa reală n-am eroi.
16. Eroinele mele preferate din literatură şi din viaţa reală.
În literatură nu-mi amintesc, în viaţă e Vichi.
17. Compozitorii mei preferaţi.
Beethoven, uneori Mozart şi Bach.
18. Pictorii mei preferaţi.
Zdzislaw Beksinski, Rene Magritte, Gustav Klimt şi H.R. Giger
19. Ce urăsc cel mai mult.
Ipocrizia şi lipsa de caracter.
20. Darul pe care aş vrea să-l am.
Să vorbesc cu animalele.
21. Cum aş vrea să mor.
Rapid şi cu zâmbetul pe buze.
22.Greşelile care-mi inspiră cea mai mare indulgenţă.
Cele nevinovate, izvorâte din neştiinţă nu din prostie…
23.Deviza mea.
Zâmbeşte, mâine va fi mai rău!
24. Starea mea de spirit actuală.
Ihaaaaaaaaaaa!!!