Rodica Tapalagă, imposibil să nu o iubeşti

“Când mă spăl pe cap mă simt ca o divă.” – Amuzată, repet vorbele astea aproape de fiecare dată când mă simt bine în pielea mea. Şi nu uit să spun că o citez pe Rodica Tapalagă… O spunea cu haz, cu tandră autoironie, dar şi cu sinceritate. Imposibil să nu o iubeşti. Era pe la sfârşitul anilor 70 când, studentă, am avut şansa fantastică să mă bage în seamă în spaţiul relaxat al spectacolelor-lectură  pe care câteva teatre din capitală le promovau la vremea aceea. Avea umor, era frumoasă, de o frumuseţe inteligentă şi plină de viaţă, era, într-un fel, timidă şi, într-un fel, explozivă. Aborda fiecare rol cu smerenie, cu seriozitate şi cu bucuria unei mari întâlniri. N-am încetat o clipă să o admir.

A debutat în cinematografie chiar înainte de a absolvi (în 1959) Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, în comedia  Alo?… aţi greşit numărul!, alături de fratele ei, Ştefan Tapalagă – Tapalagă, un nume care circulă în două variante (Tapalagă şi Tăpălagă) –, Ştefan Mihăilescu-Brăila şi Stela Popescu. Cred că îi plăcea să joace în filme aşa cum îi plăcea să se joace în oglindă, asumându-şi roluri dintre cele mai diverse: Tănase Scatiu (1976, regia: Dan Piţa), Între oglinzi paralele şi Artista, dolarii şi ardelenii (1978, regia: Mircea Veroiu), Vis de ianuarie (1978, regia: Nicolae Opriţescu), Clipa (1979, regia: Gheorghe Vitanidis), iar după ’89, în 2004, Sistemul nervos, filmul lui Mircea Daneliuc. Şi nu vreau să închei lista filmelor fără să spun că a făcut vocea unuia dintre superbele personaje ale unui film de animaţie semnat de regizorul Victor Antonescu: Uimitoarele aventuri ale muschetarilor (1987).

Oglindă i-a fost şi televiziunea. O văd în alb/negru, cântând şi dansând cu mare plăcere. Şi mi-o imaginez ca pe o balerină conştiincioasă, singură în sala imensă, repetând şi privind-o în ochi pe cea de dincolo, care îi imită cu graţie şi singuranţă mişcările. Televiziune: teatru şi divertisment de cea mai bună calitate.

Mihai Iorga scria aseară în romaniapress.ro: Actorul Florin Zamfirescu a declarat că Rodica Tapalagă a fost o mare actriţă care se diferenţia de celelalte printr-o ştiinţă a construirii personajului, jucând cu o luciditate matematică. Florin Zamfirescu a cunoscut-o pe Rodica Tapalagă fiind student, iar prima oară pe scenă a văzut-o în D’ale carnavalului  “unde era fenomenală”. “Este, din punctual meu de vedere, o mare actriţă română. Ce o diferenţia de celelalte era o ştiinţă de construire a personajului. Lucra ca un chimist”.

Rodica Tapalagă şi-a început cariera la Naţionalul craiovean. La Bucureşti urcă, în 1961, pe scena Teatrului Lucia Sturdza  Bulandra (1961-1977). Va colabora aici cu Lucian Pintilie (Copiii Soarelui de M. Gorki, Proştii sub clar de lună de Teodor Mazilu, D-ale carnavalului de Caragiale), Liviu Ciulei (Copiii Soarelui de M. Gorki, Opera de trei parale de Brecht, O scrisoare pierdută de Caragiale, Azilul de noapte de Gorki), Lucian Giurchescu (Comedia erorilor de Shakespeare), cu Valeriu Moisescu şi Cătălina Buzoianu în două spectacole după Ecaterina Oproiu (Nu sunt turnul Eiffel şi Interviu), regizori cu care se va reîntâlni în cea de a doua perioadă petrecută la Bulandra (1981-2010): Rezervaţia de pelicani de D. R. Popescu (Moisescu) şi Dimineaţa pierdută de Gabriela Adameşteanu (Cătălina Buzoianu).  În 1964, regizoarea Sanda Manu i-a oferit rolul Colombe din piesa omonimă de Jean Anouilh, în spectacolul pe care l-a montat la Teatrul Nottara. Patru-cinci stagiuni la Teatrul Mic (1977-1982): Unchiul Vania de Cehov (r. Laurenţiu Azimioară), Pluralul englezesc de Alan Ayckbourn (r. Sanda Manu), Nebuna din Chaillot de Giraudoux (r. Silviu Purcărete) şi Copiii lui Kennedy (r. Dragoş Galgoţiu). În Unchiul Vania va juca din nou la Bulandra, în regia lui Alexa Visarion, iar Alexandru Tocilescu îi va da ocazia să joace în alte două spectacole antologice: Tartuffe de Molière şi Cabala bigoţilor de Bulgakov. Şi mai trebuie amintită relaţia ei de statornică dragoste cu teatrul radiofonic. Iată, sunt zeci şi zeci de personaje pe care Rodica Tapalagă le-a făcut să trăiască, miraculos, în faţa noastră.

Noul Plural englezesc de la Mic, sau Nebuna din Chaillot de la Metropolis, sau câte o Zoe îmi luminează fotogramele memoriei şi, într-un neaşteptat enchaîné, imaginile de azi îi fac loc actriţei Rodica Tapalagă.

N-am încetat o clipă să o admir. Dar regret că, în goana de fiecare zi, de multe ori am uitat să mă gândesc la ea. Un soi rar de oameni. O femeie care avea umor, era frumoasă – de o frumuseţe inteligentă şi plină de viaţă –, care era, într-un fel, timidă şi, într-un fel, explozivă.

Print

5 Comentarii

  1. miruna runcan 20/12/2010
  2. Codrin 21/12/2010
  3. Constantin Cicort 22/12/2010
  4. Iulia 22/12/2010
  5. Anca 07/01/2011

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.