Publicul ia ce i se dă. Mi se pare că publicul consumă orice, că e disperat să consume orice. Şi ceea ce mă sperie un pic e că reacţia publicului a început să fie destul de asemănătoare la toate tipurile de propuneri... [...] Citește în continuare
Numărul 56
Dacă teatrul este adevăr şi dacă cei care sunt prinşi în lumea lui ne acceptă, noi îi provocăm să răspundă şi le aşezăm în faţă… „Chestionarul lui Proust”. Astăzi, actriţa Rodica Ionescu. [...] Citește în continuare
„Tragedie dentară” de Jean-Claude Grumberg, în regia lui Felix Alexa, este un spectacol ce s-ar încadra mai degrabă în tendinţa minimalistă pe care piaţa şi viaţa au impus-o în ultima perioadă în teatrul românesc. [...] Citește în continuare
Vasile Gheorghe lucrează „la lumini” în Ţăndărică de când avea 16 ani. Teatrul a împlinit 65 de ani, iar el 60 de când se află acolo... [...] Citește în continuare
Disputa dintre critic şi creator nu e de dată recentă. Că „arta” de a critica a fost cel mai adesea considerată un parazit ce se hrăneşte din arta propriu-zisă e un fapt bine cunoscut. Dar că, pe de altă parte, „parazitul” a existat dintotdeauna, într-o formă sau alta, mergând împreună cu actul artistic, e o [...] Citește în continuare
Pentru cei care cunosc fenomenul, desfăşurat în două decenii tulburate, ezitante, zgâlţâite din temelii de reaşezarea postdecembristă a tuturor valorilor, „Masca” nu este doar un teatru bucureştean, o instituţie de cartier, cum strâmt o judecă neofiţii. [...] Citește în continuare
“Când mă spăl pe cap mă simt ca o divă.” – Amuzată, repet vorbele astea aproape de fiecare dată când mă simt bine în pielea mea. Şi nu uit să spun că o citez pe Rodica Tapalagă… O spunea cu haz, cu tandră autoironie, dar şi cu sinceritate. Imposibil să nu o iubeşti. Era pe [...] Citește în continuare
Dragii mei, înainte să mă retrag la hibernat câteva săptămâni, am câteva nedumeriri vechi, pe care văd că metehnele culturii române de azi şi ale practicilor ei nu vrea nici în ruptul capului să mi le alunge. [...] Citește în continuare
Misterios şi fără îndoială elitist, spectacolul de muzeu nu are nevoie, în viziunea puriştilor, de teatralitate. Ar fi redundant şi, mai mult, “dulce peste dulce se zahariseşte”. Dar iată că un cunoscut regizor francez, care este de altă părere, a fost ales de bătrânul şi anchilozatul Luvru, încremedit în comorile lui inhibante, care a făcut [...] Citește în continuare
în balconul de peste drum o femeie scutură un cearşaf se face pace se întorc păsările ci cizme de cauciuc un detracat îşi mângâie inima o beznă pură se volatilizează acum peste recunoaşterile noastre şi cel biciuit de istorie sărută un steag sună clopoţeii eu sunt acest lucru frumos pe care copilul îl va arunca [...] Citește în continuare
