Criticul care pârjoleşte tot

Dragii mei, înainte să mă retrag la hibernat câteva săptămâni, am câteva nedumeriri vechi, pe care văd că metehnele culturii române de azi şi ale practicilor ei nu vrea nici în ruptul capului să mi le alunge.

Ştiţi că-i înţeleg din toată inima, dar şi tot creierul care mi-a mai rămas, pe actorii şi regizorii, adică pe jucătorii care-l dispreţuiesc pe observator, ba chiar îl urăsc? Şi ştiţi de ce îi înţeleg? Pentru că de nenumărate ori au dreptate. În mintea lor, criticul este un fel de bau-bau acru şi grav, care se aşază la spectacol în primul rând, priveşte pe sub ochelari şi ia notiţe în timpul reprezentaţiei. Un individ care uneori nu pricepe o iotă, dar dă note. N-are ochi să vadă, dar ştie ce e bine şi ce e rău. Şi nu, nu vrea să înţeleagă, să decifreze, să analizeze, ci să spună că nu e bine sau că e. Crezând, dar numai teoretic, în detaşarea de obiectul judecat care ar asigura obiectivitatea, criticul nostru se ia foarte în serios. E naiv, săracul, crede că el face cărţile, se socoteşte însemnat pe scena teatrului neoş. Deh, fiecare cu naivităţile lui… N-are răbdare, umor, obraz şi nici bagaj conceptual în dotare, n-are stil şi nici retorică, n-are, n-are, n-are. Atunci, ce are? Pretenţii, intransigenţă, idei fixe, ipocrizii, sete de lauri etc.

Ce credeţi că mi-a reamintit aceste prăfuite constatări? Comentariile de pe blogul Ilenei Lucaciu pe teme legate de festivalul „Comedia ţine la TINEri”. Nu stăruiesc aici asupra incompatibilităţii de la sine-înţelese dintre postura de membru al juriului, care trebuie să facă alegeri, şi cea ce cronicar care „analizează” festivalul pe care îl jurizează în acelaşi timp. Fireşte că e o situaţie lipsită de etică, lipsă pe care o subliniază gros tonul superior, profesoral, pe care şi-l ia cronicarul imediat ce schimbă roba de judecător al destinelor artistice şi se apucă de dat cu părerea. Şi-şi dă, adică vede în jur aproape numai calamităţi, amatorism şi lipsă de talent şi de pregătire, incoerenţă în proiectele artistice. Jale, ce să mai… Junii noştri sunt departe de standardele venerabilei doamne, care a văzut tot ce se poate şi nu mai are nevoie să stea pe gânduri, să despice firul în patru sau măcar în două. A priori atotştiutoare – dacă zic „omniscientă”, izbucniţi în râs -, autoarea apocalipticului prezent al juneţii teatrale autohtone trăsneşte şi pufneşte indignată. Pârjoleşte tot în cale, desfiinţează, defrişează şi în urma ei nu mai rămâne nimic.  Distruge, nu construieşte, decretează, nu sugerează. Cu alte cuvinte, pune semn de egalitate între „comentator”, căci asta este, de fapt, criticul, şi „judecător”. De data asta, distruge nişte încercări are tinerilor aspiranţi şi începători. Le desfiinţează cu aplomb, din argumente impresioniste, descurajând, punând la colţ, enervând. Oare de unde atât avânt demolator?

Acestea fiind spuse, cum ar putea crede artistul, mai ales cel aflat la început, în critic? Cum ar putea conta judecata acestuia, dacă este o condamnare la moarte, din care răzbate dispreţul, fără nici cel mai mic efort de a înţelege, de a căuta, de a descoperi, de a contextualiza etc.?  Iar opinia critică n-ar putea veni de la un partener de dialog, în loc să fie emisă de un judecător? Oare astfel n-ar putea avea mai mulţi sorţi de izbândă, oare n-ar pune pe gânduri, n-ar stârni întrebări?

Şi mai e un lucru pe care era să-l uit. Al vostru G. Călinescu, acum învechit prin multe şi în acelaşi timp actual prin multe, avea teoria (ea poate părea, în felul ei, primitivă) că un critic literar adevărat este, indispensabil, un scriitor ratat. Adicătelea criticul care n-a scris un vers în viaţa lui, sau un dialog, nu e critic, că n-a intrat în laborator, n-a trăit ipostaza de creator, nu ştie cu ce se mănâncă literatura, cum sunt chinurile ei etc. Faceţi un exerciţiu şi aplicaţi în cazul de faţă prăfuita teorie. Ce iese?

Print

4 Comentarii

  1. nicolae ceausescu 20/12/2010
  2. ileana 20/12/2010
  3. maria vintila 20/12/2010
  4. Ionela 27/02/2019

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.