„Romanţă fără muzică” de Ion Minulescu

Nu-i nimeni… nimeni să ne vadă şi să ne-auză –

Nu pleca!

Dă-mi degetele-ţi inelate să le sărut ca şi-altădată,

Dă-mi degetele-ţi inelate –

Poeme-n pietre nestemate –

Vreau să le-nvăţ pe dinafară şi să le cânt,

Dă-mi mâna toată,

Căci nu-i în tot salonul alta, aşa, la fel cu mâna ta.

 

Rămâi cu mine toată seara…

Ce-ţi pasă dac-o să sfârşească

Orchestra valsul?…

Tu nu ştii

Că nu-i în tot salonul altul la fel ca mine să iubească?

 

Deschide-ţi braţele –

Altarul în care mă-nchinam alt’dată –

Deschide-mi braţele şi prinde-mi în ele braţele-obosite,

Apleacă-ţi gura-nsângerată,

Şi sărutările-ţi aprinse înseamnă-le pe-obrazu-mi pal.

Înseamnă-le la rând, să-mi steie pe veci de pază,

Neclintite,

Ca păsările legendare pe malul lacului Stymfal!…

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.