Să înceapă fiesta! Castaniete, chitare, acordeon, tobe care mai de care, tricouri colorate, sombreros, beculeţe şi o poveste încâlcită devine cel mai bun prilej de petrecere. Actorii sunt ca peştele în apă pe scenă, se bucură, au un ritm nebun, iar efectele comice curg într-o sarabandă ce umplu şi sala de râsete personalizate. Încet-încet, buna dispoziţie molipsitoare şterge urmele de preţiozitate convenţională a spectatorului obişnuit să vină la teatru pe post de intelectual mofturos. Ne simţim bine cu toţii şi participăm la o demonstraţie autentică de entertainment.
Cu atât mai preţios cu cât aşa ceva e destul de greu de regăsit pe scenele autohtone. Ne-am bucurat, aşadar, şi mai mult de prezenţa celor de la Compania “Propeller” din Canterbury, Marea Britanie în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova. De data aceasta umorul englezesc proverbial a rămas acasă; creatorii spectacolului “Comedia erorilor” par a fi străini de “Five o”clock” şi ceaţă şi mult mai apropiaţi de “sangre caliente” şi “arriba arriba!”.
În spectacolul regizat de Edward Hall, Efesul cel leneş nu se mai află în Grecia. Locuitorii oraşului numit astfel arată oricum numai eleni nu. Columbieni, mexicani, portoricani… la alegere. Impietate? Nesăbuinţă? Posibil. Dar atâta vreme cât nu locul, ci faptele sunt importante, poate deveni ofertant să te joci cu naţionalităţile şi să creezi un topos original pentru a spune povestea în felul tău. Iar de această dată atmosfera de dolce far niente combinată cu fiesta au ritmat şi au condimentat textul shakespearian. Îndrăznesc chiar să spun că adaptarea face ca montarea să ne aducă mai aproape de spiritul elisabetan – iambii shakespearieni acordaţi la timpul prezent au suficient farmec încât să ne convingă de latura mai puţin monumentală a Marelui Will – comediile sale umpleau Globe-ul, iar plătiorii aveau de ce se bucura. Acest text, care întinde la limită regula aristotelică a verosimilităţii, are savoare doar interpretat într-un tempo cel puţin vivacissimo. Te bucuri de qui-pro-quo şi de complicaţii doar dacă bulgărele lor creşte exponenţial, iar gagurile vin în cascadă. Altfel… e greu de crezut şi nu marşezi.
În aceeaşi notă a tradiţiei reconfigurate free games no download rolurile feminine sunt interpretate de bărbaţi. Cu atâta farmec încât tragi scurt aer în piept doar la prima intrare. Apoi nu e nimic mai firesc şi mai comic. Într-un prezent în care sexele şi orientările sexuale se amestecă şi se reconsideră la fel de firesc ca ordinea naturală, în convenţia scenică această alegere nu mai poate impresiona decât dacă este asumată. Iar în spectacolul celor de la “Propeller” auto-ironia a fost la ea acasă. Toate clişeele au fost exploatate la maxim cu umor şi degajare, în aşa fel încât nu te puteai abţine să nu râzi de fiecare prostioară în parte.
“Comedia erorilor” este ceea ce se poate numi o plăcere vinovată. Nu este un mare spectacol cu pretenţii, cu statură impunătoare. Nici nu îşi propune asta. În schimb, este cea mai asumată trăznaie – gălăgie, artificii, improvizaţie, scene desprinse parcă din desene animate, gaguri de film mut, cioace în ultimă instanţă, dar legalizate prin talent, tehnică şi, culmea, coerenţă şi necesitate scenică. De exemplu, un personaj care poate trece cu uşurinţă neobservat, Doctorul Pinch, e transformat într-un vraci predicator care îşi face din cele câteva replici un moment de Gospel de toată frumuseţea. Iar la final, când toate iţele sunt încurcate şi toate bazaconiile au fost deja făcute, Maica stareţă nu poate apărea altfel decât amintind de o caricatură a deja caricaturalei Lady Gaga.
În pauza spectacolului foyerul a răsunat de acordurile instrumentelor în ritmuri de “Oh Carol” sau “Stand by me”. Ne-am adunat cu toţii ca la o veritabilă reprezentaţie stradală, ne-am legănat şi am îngânat versurile cunoscute. La final… aplauze ca la concert. Atmosferă destinsă şi… cum să nu te bucuri de teatru?
Această manieră lejeră de interpretare a unui text clasic e o propunere care îşi atinge maximul de potenţial. Nu pretinde să adâncească sensurile scrierilor pe care cei mai mulţi le privim cu pioşenie, ci doar să distreze publicul. Teatrul poate să facă şi aşa ceva. Iar când o face bine este de-a dreptul minunat. Cel mai important ingredient, însă, într-un asemenea demers este măsura. Să ştii cât să te joci şi mai ales cu ce. Limitele sunt, într-adevăr, flexibile, dar odată depăşite dispare orice zâmbet de pe chip şi se instalează dezgustul. Lecţia dată de britanici este cea a echilibrului fragil între savuros şi greţos. Prea-plinul nu este uşor de controlat, iar stropul care strică paharul e foarte primejdios. “Comedia erorilor” este o cupă de răsfăţ dulce umplută până la refuz din care nu s-a vărsat nicio picătură.
Comedia Erorilor, de William Shakespeare
CREATORII:
Regie: Edward Hall
Design scenografie şi costume: Michael Pavelka
Design lumini: Ben Ormerod
Design muzică: Propeller
Sunet: David Gregory
Editor text: Edward Hall and Roger Warren
Regizor adjunct: Dugald Bruce-Lockhart
DISTRIBUŢIE:
DUCELE Efesului – Dominic Gerrard
EGEON, neguţător din Siracusa – Chris Myles
ANTIFOL din Siracusa } fii săi gemeni – Dan Wheeler
ANTIFOL din Efes } – Joseph Chance
DROMIO din Siracusa } servitorii lor gemeni – Will Featherstone
DROMIO din Efes – Matthew McPherson
ADRIANA, nevasta lui Antifol din Efes – James Tucker
LUCIANA, sora ei – Arthur Wilson
BALTAZAR, neguţător- Lewis Hart
ANGELO, aurar – David Acton
Vocea lui NELL, servitoare – Alasdair Craig
OFIŢER – Richard Pepper
CURTEZAN – Matthew Pearson
PINCH, scamator – Darrell Brockis
EMILIA, Doamna Stareţă – Alasdair Craig
Print