Clubul Ţăranului Român a găzduit, săptămâna trecută, o seară de lectură, dedicată volumului „101 lucruri inedite despre Shakespeare“, de Janet Ware şi Al Davis. Sună atrăgător, nu-i aşa? Şi pentru cei care citesc de ani buni despre dramaturg şi deci sunt curioşi să afle ce lucruri inedite s-or fi descoperit, şi pentru cei care abia acum încep să fie interesaţi de piesele lui Shakespeare.
Despre seara de lectură, o iniţiativă bine-venită, într-un Bucureşti în care astfel de întâlniri abia acum încep să se înmulţească, nu mă pronunţ, pentru că nu am participat la ea. În schimb, despre carte mă pot pronunţa. Am rămas cu un pronunţat gust amar: gustul dezamăgirii, fără îndoială. Dar şi fascinată, de ce să nu recunosc? Fascinată că, în 2005, după ce în câteva secole s-au strâns biblioteci fabuloase despre Shakespeare, doi oamenii nu s-au jenat să publice, cu un titlu comercial, care probabil că l-a păcălit şi pe editorul din România, un volum care seamănă mai mult cu un superficial manual de popularizare, în care se găseşte mai tot ce ştie toată lumea despre dramaturg. De altfel, dacă ar fi fost o iniţiativă onestă, cartea ar fi trebuit să se numească „101 lucruri pe care le ştim cu toţii despre Shakespeare“. Mare păcat ca Meteor Press n-a ales să publica unul din miile de studii reuşite pe această temă şi a preferat o compilaţie de clişee biografiste, afirmaţii simpliste sau de-a dreptul puerile, cu care n-au cum să nu-şi piardă muşteriii: pe iniţiaţi, cartea nu nu poate decât să-i enerveze sau să-i amuze ori şi una, şi alta, iar pe curioşii care încep să fie curioşi graţie aurei mitice care-l înconjoară pe scriitor nu prea are cum să-i păcălească. În spiritul comerţului, volumul a fost inclus într-o colecţie care a început cu „101 lucruri inedite despre sex“, de Eve Marx, iar pe copertă s-au scris cuvintele magice, care, în viziunea limitată a marketerului, ar excita cumpărătorul: „Iubirile secrete! Vrajbele artistice! Cele mai mari controverse!“.
De ce este vorba despre o păcăleală sau despre o „carte de plastic“, ca să folosesc titlul rubricii Ioanei Bot din „Dilemateca“? Pentru că în ea găsim o adunătură de informaţii tip dicţionar, plus comentarii de profesor de şcoală generală, cu expresia şi conţinutul aferente, plus generalităţi şi truisme ce ocupă inutil mult spaţiu. La pagina 66, aflăm, de exemplu, următoarele lucruri: „Munca unui scriitor nu poate fi separată cu uşurinţă de mediul în care a fost creată. Obiceiurile şi moravurile – limitele a ceea ce noi considerăm comportament acceptabil – se schimbă dramatic în decursul anilor. Chiar şi vocabularul nostru de zi cu zi poate fi diferit de la o generaţie la alta. (…) Dacă vreţi că apreciaţi cu adevărat ceea ce a încercat să spună un scriitor al secolelor trecute, nu puteţi ignora evenimentele sau mediul în care a scris. Este şi cazul lui Shakespeare“. Dincolo de stângăciile de traducere, care nu sunt nici pe departe problema acestei cărţi (e deranjant însă când citim despre cum s-a publicat prima „colecţie“ de piese ale dramaturgului, englezescul „collection“ nefiind redat corect prin banalul şi impersonalul „volum“), remarcaţi nivelul conţinutului din acest fragment, reprezentativ pentru cei doi autori şi, din păcate, constant de-a lungul celor două sute de pagini.
În ceea ce priveşte biografia – căci autorii au ales abordarea maniheistă, în ciuda truismului din fragmentul de citat, şi au optat să discute în două părţi distincte „viaţa“ şi „opera“ -, nimic nou sub soare. Se trec în revistă, fără a se susţine un punct de vedere, tezele cunoscute despre identitatea lui Shakespeare, despre orientarea lui sexuală (se putea altfel?!), despre rivalităţile cunoscute cu autori dramatici din epocă. Se face o descriere sumară a contextului socio-cultural, cu elemente de istorie ce figurează în orice dicţionar, manual de istorie sau istorie a teatrului.
În ceea ce priveşte literatura lui Shakespeare, puteţi citi aceleaşi interpretări biografiste ale sonetelor, cu accent pe identitatea Doamnei Brune şi a tânărului chipeş. Interpretări la prima mână, din cele vehiculate în documentare tip Discovery. Cât despre dramaturgie, în stilul manualului care ucide plăcerea lecturii şi, în loc să-ţi facă poftă să citeşti, te ghiftuieşte cu informaţii şi idei primate de-a gata, autorii eşuează lamentabil când fac pe comentatorii, pentru că nu reuşesc să ajungă la înălţimea minimă pe care o presupune această postură. Dacă vreţi să ştiţi, de exemplu, de ce este „Hamlet“ „cea mai îndrăgită piesă a dramaturgului“, ei vă dau următorul răspuns: „ E adevărat, are câteva replici memorabile, dar la fel are şi Macbeth şi multe ale piese (dezacordul dintre subiect şi predicat aparţine traducerii – n. red.). Are sex şi violenţă, dar nu mai mult decât majoritatea tragediilor lui Shakespeare. Poate însă că, mai mult decât orice altă piesă, oferă şansa unor interpretări atât de variate – şi fiecare nou regizor crede că deţine cheia înţelegerii prinţului Danemarcei. Ani la rând, majoritatea criticilor au crezut că principala problemă a lui Hamlet era incapacitatea de a se decide, după cum susţine filmul lui Olivier încă de la început şi, în acel film, este uşor să înţelegi motivul fundamental al nehotărârii lui din felul în care Hamlet se uită insistent la decolteul mamei sale. Acum că Freud este oarecum depăşit, încep să se impună alte interpretări, multe dintre ele de natură sociopolitică. Şi atâta timp cât actorii continuă să tatoneze, noi, ceilalţi, vom continua să urmărim piesa, pentru că este o poveste extraordinară, indiferent cum este interpretată.“
Aceasta este doar o mostră printre multe altele relevante pentru „101 lucruri inedite despre Shakespeare“. De ce această alegere, am înţeles. Se mizează pe un posibil mic succes de vânzări. Deşi mă îndoiesc, potrivit logicii bunului simţ, că toţi cei care cumpără „101 lucruri inedite despre sex“ şi „101 lucruri inedite despre francmasoni“ vor cumpără şi acest volum. Şi, tot astfel, mă îndoiesc că cei care dau bani pe cărţi ca „Shakespeare. The Biography“ de Peter Ackroyd, sau pe „Shakespeare“ de Anthony Burgess (tradus la noi de Editura Humanitas) vor cumpăra automat cartea celor doi autori americani.
Print