Şi Dumnezeu a zis: „Să fie teatru!”…

Fără îndoială că spectatorii care s-au strâns în ultima duminică din mai şi în ziua următoare în Sala Studio a Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu – şi poate mai ales cei rămaşi pe afară, enervaţi la culme şi nespus de frustraţi – ştiau, teoretic, la ce să se aştepte de la „Warum, Warum”, lucrarea scenică a faimosului Peter Brook. Ştiau prea bine că nu este vorba despre un spectacol de teatru. Pe program se preciza „studiu teatral”, coproducţie a Schauspielhaus Zürich – Teatro Garibaldi di Palermo – Bart Production S.A.R.L. (Franţa). Şi ştiau şi mai bine cine este Peter Brook şi cărei filosofii despre teatru i se datorează statutul lui unanim recunoscut de cel mai important regizor din ultima jumătate de secol.

Tare incomodă trebuie să fi fost această expunere teoretizantă despre cauza şi efectul actului teatral, în dimensiunea lui spirituală, pentru cei din breaslă care au văzut „Warum, Warum”. Incomod pentru că cercetarea propusă de Peter Brook le pune în faţă o perspectivă filosofică hard asupra ţinutului stăpânit de Thalia, livrându-le nu un punct de vedere, ci întrebarea esenţială prin care orice act teatral poate câştiga sau pierde: De ce?

De ce fac teatru? De ce pun semn de egalitate între teatru şi simulare, de ce tratează actul teatral ca pe formă a unui conţinut, ca pe un vehicul de sens, şi nu ca pe un conţinut sau un sens în sine? Studiul expus pe scenă de interesanta actriţă Miriam Goldschmidt, pe care noi, cei care nu mergem prea des la spectacole de teatru din străinătate, o ştim din „Mahabharata” lui Peter Brook, adaptarea pentru televiziune, şi de muzicianul Francesco Agnello este o pledoarie pentru o înţelegere esenţialistă a teatrului. Precizez din capul locului că „Warum, warum” nu este o abordare tezistă şi nici nu aduce nuanţe noi, revelatoare, capitale despre viziunea cunoscutului regizor. Nu este „tezistă” în sensul că nu afirmă şi nu susţine o teză propriu-zisă, ci propune o situare anume faţă de obiect: îndoiala întemeietoare.

Eseu filosofic realizat cu mijloace scenice minime, după cum era de aşteptat, într-un spaţiu mic, în care instrumentul cel mai artificial este lumina reflectoarelor, „Întrebări, întrebări” este un studiu onest. Pe de o parte, îi dă spectatorului nici mai mult, nici mai puţin decât anunţă titlul. Îi face o demonstraţie directă, molcomă, pas cu pas, ca demonstraţiile din filosofia Antichităţii, în cel mai pur limbaj sapienţial despre necesitatea interogaţiei în teatru, despre inevitabilitatea interogaţiei, temelia fără de care nu se pot zidi decât false edificii. Pe nisipuri mişcătoare, pare a fi mesajul studiului, nu se poate construi solid. În a şaptea zi a Facerii, Dumnezeu s-a plictisit de desăvârşirea propriei opere şi de urmările vitale ale gesturilor întemeietoare divine. Şi a zis: „Să fie teatru!” Cu alte cuvinte, i-a dăruit omului de El creat infinitul. Iar omul, „atât de nobil în cuget”, cum idealist scria, în duh renascentist, Shakespeare, ce a făcut? A ajuns interpret, traducător de realităţii, deşi Dumnezeu l-a făcut creator. Rupt de originea lui divină, pe care n-au putut-o cunoaşte niciodată decât prin simţuri, mediul în care are loc revelaţia, omul creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu s-a îndepărtat, plecând de la îndoiala inaugurală, de la origine. N-a mai crezut că poate muta munţii din loc şi nu i-a mai mutat. Şi-a descoperit trupul în frumuseţea şi puterea lui materiale. Şi a început să-l hrănească cu pâine şi să-l arate falnic la circ. Şi, săvârşind la infinit păcatul capital, trufia, a vrut… roluri – mari, tot mai mari, măreţe, care să-l pună în lumină. A vrut pâine şi circ. Şi s-a făcut saltimbanc. Acum pe scenă, joacă, nu creează. E teatral, adică patetic şi declamator, e o fantoşă adesea caraghioasă, un produs al convenţiilor. Cum inteligent şi ironică ne explică, prin tot ce face pe scenă şi tot ce nu face pe scenă, Miriam Goldschmidt. Înjosindu-se pe sine, actorul/omul îşi înjoseşte Creatorul şi viceversa. Şi Dumnezeu i-a aruncat un bileţel, osândindu-l la veşnică reflecţie şi veşnică îndoială, căci pe el scria „De ce?”. În acest sens sunt conduse şi textele, şi demonstraţia în sine din „Warum, Warum”. Fragmentele, aşezate straturi-straturi, ca într-un palimpsest, sunt extrase din scrierieri ale unor autori canonici în istoria teatrului: Zeami, Shakespeare, Craig, Artaud, Meyerhold.

De asemenea, este o cercetare despre teatru – nu „teatrală”, căci „teatral” nu înseamnă „despre teatru”, motiv pentru care ar fi fost de preferat o traducere ca „studiu despre teatru”, căci teatral nu e deloc – onestă în sensul de fidelă filosofiei pe care Brook o pune în practică de o viaţă. În privinţa aceasta, nici o surpriză. Aşadar, un spaţiu în care s-au adus, pentru demonstraţie, două scaune (unul pentru actriţă, unul pentru muzicianul care mânuieşte hangul) şi un toc de uşă din lemn. Cum altfel, din moment ce studiul îi aparţine propovăduitorului, în spirit aproape mistic, mult invocatului spaţiu gol, concept care a schimbat teatrul sau în special regia în secolul XX? Miriam Goldschmidt şi Francesco Agnello nu fac altceva decât să pună întrebări, la propriu, pe scenă: prima cu mijloacele actorului-care-arată-cât-de-actor-e – metainterpretativ şi metateatral – şi cel de-al doilea prin intermediul muzicii.

Pentru neofiţii dornici de spectacol – în sensul comun de show sau de performance – ar fi fost o nedumerire, căci, din reverenţiozitatea faţă de valorile consacrate, nu şi-ar fi dat seama, sunt convinsă, că nedumerirea e dezamăgire. Dar fără îndoială că în mica Sală Studio din Sibiu nu vor fi fost neiniţiaţi. Plecând de la teatru, bucuroasă că am reuşit să intru în sala la unul dintre cele mai valoroase evenimente ale ediţiei din acest an a FITS, mă gândeam amuzată că, în definitiv, de ce nu am lua studiul lui Brook ca pe un spectacol? Sau spectacolul lui „Marele Inchizitor”, după Dostoievski– văzut la Teatrul Odeon din Bucureşti acum câţiva ani – ca pe un studiu? Ce ne-ar opri?

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.