E drept, am fost prin lume pelerinul
împestriţat , cu chip de măscărici
mi-am irosit prea-plinul şi puţinul,
lovit de-al suferinţii mele bici.
Chiorâş privit-am adevărul, însă
trecând peste al rătăcirii prag
m-a-mpins în tinereţe faţa plânsă
şi-am înţeles că numai tu mi-eşti drag.
E totul nesfârşire, ştiu misterul
iubirea la-ncercare nu-mi mai pun,
ci las să-i fii tu zeul, temnicerul
cel dulce-n seama căruia m-adun…
Zi-mi bun venit la cerul tău, iubite,
şi-n umbra ta curată mă închide!
Print
Sonet 31
Ai inimile toate-ntr-al tău suflet,
pe care eu pierdute le-am crezut,
domnesc în el iubiri cu dulce sunet
şi prietenii ce îi ştiam în lut.
O, cîte sfinte lacrime supuse
iubirea prea-curcernică mi-a smuls,
dau vamă pentru-atîtea vieţi răpuse
ce înlăuntrul tău poate au curs!
Eşti cripta-n care dragostea mea zace,
trofee străluctie-n ea văzum;
mi-a smuls din multele-i iubiri şi-n pace,
ce-a fost al altora i-al tău acum.
În tine-i văd pe toţi ce i-am iubit
şi tu, prin ei, întreg m-ai dobîndit…