Sonetul LXVII, de William Shakespeare

Putreziciunea, o, de, ce anume

nelegiuirea binecuvântând,

vrea ca păcatul lui să îl îndrume

tovărăşia-i stearpă lăudând?

De ce boind-o, faţa să-i repete

furându-i morţii, viile culori?

Ce frumuseţi în umbra ei străvede

şi dobândeşte umbre doar, de flori?

De ce trăieşte, când e firea ştearsă,

săracă azi de sângele-i curat?

Ea-şi vede visteria eu, întoarsă

la mila lui câştigu-mpuţinat.

  Ea se făleşte cu al lui avut,

  din veac apus, în veacu-acesta slut!

Traducere de Gheorghe Tomozei

Print

2 Comentarii

  1. Cardenio 22/04/2010
  2. yorick 22/04/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.