Acele ore care cu nesații
au făurit privirea-ți nepereche,
vor fi tiranii propriei creații
și-o vor sluți ca pe o mască veche.
Ca timpul mișcător târăște vara
și în hidoasa iarnă va s-o-ndrume,
seve-nfrânează cu, de gheață, gheara
și-i frumusețea ninsă, gol e-n lume.
Din distilarea verii ne rămâne,
fluid captiv între pereți de sticlă,
al frumuseții duh, ajuns fărâme
și-apoi și el prelins în marea frică.
Dar florile ce iernii-i înfrâng casna
Doar chipu-și pierd. Rămâne-le mireasma…
Print
