Ştefan Radof: discreţia actorului, nobleţea omului (I)

Ştefan Radof este, pentru mine, actorul care, în fiecare spectacol, primeşte rolul de structură de rezistenţă. L-am văzut jucând la Teatrul “C.I.Nottara”. Alături de celălalt Ştefan – Ştefan Iordache. Evenimentul care depune mărturie pentru calitatea de necontestat a artistului este, pentru mine, Viziuni flamande, un spectacol coupé Michel de Ghelderode, care a avut premiera în ianuarie 1968. Spectacolul unei echipe fabuloase: regizorul Dinu Cernescu a colaborat cu scenograful Mihai Mădescu şi cu muzicianul Ştefan Constantin Zorzor la punerea în scenă a celor două texte ale dramaturgului belgian de expresie franceză (Cristofor Columb şi Escurial). 

Mişcarea scenică era creată de Szoby Cseh, iar alături de Ştefan Iordache şi Ştefan Radof (în rolul lui Columb şi, respectiv, al bufonului Follial) juca actorul Mihai Pruteanu. Radof avea 33 de ani – s-a născut în comuna Buftea, judeţul Ilfov, pe 1 decembrie 1934 – când i-am învăţat numele. Şi nu-l pot uita pe Polonius, în acel Hamlet din 1974 montat de Cernescu tot la “Nottara”, cu Ştefan Iordache în rolul titular. Sau, un alt Shakespeare citit de Cernescu, Timon din Atena. 1978. Radof împreună cu George Constantin, Horaţiu Mălăele, Victor Ştrengaru, Constantin Guriţă, Mihai Pruteanu şi, numitorul comun al spectacolelor pe care le vedeam şi revedeam la “Nottara”, Ştefan Iordache.

Cu spectacole, cu apariţii tv, cu filme chiar, vremea a trecut şi abia târziu, mult după decembrie ’89 am aflat că actorul în care m-am încrezut este unul dintre eroii noştri de fiecare zi. Discreţia, marcă a caracterului său nobil, l-a făcut să rămână pe locul câştigat de artist şi atât. Veţi spune, poate, că, apropiat al lui Alexandru Paleologu şi al lui Corneliu Coposu, s-a lăsat tentat de politică şi a ieşit la rampă, la începutul anilor 90, în primele rânduri ale unui partid de orientare civic-liberală (Partidul Alianţei Civice). Pentru că n-a cedat amăgirilor, pentru că a fost educat să trăiască în adevăr, aventura sa politică a durat doar câţiva ani.

Avea vreo 11-12 ani când a devenit privilegiat spectator de teatru. Depănând amintiri, spune într-un interviu că a avut şansa să vadă “pe gratis” câteva spectacole ale trupei Naţionalului bucureştean care din 1944, pentru că sediul îi fusese distrus, ţinea spectacole în sala din Piaţa Amzei, dar şi în sala de festivităţi a Colegiului “Sf. Sava” al cărui elev Ştefan Radof era.  Aşa a văzut Înşir-te mărgărite, piesa lui Eftimiu, în care jucau Agepsina Macri (soţia scriitorului), Nicolae Brancomir, Mircea Angelescu şi, în rolul Ilenei Cosânzeana, Lili Carandino care, în 1948, avea să fie dată afară din teatru pentru că era soţia unuia dintre cei care au făcut parte din lotul fugarilor de la Tămădău, nimeni altul decât criticul Nicolae Carandino. Era în vremea când, aşa cum declară în CV, îşi trăia copilăria “relativ fericită“: urmase cursurile primare ale Şcolii Parohiale “Sf. Iosif” şi era acum elev al Colegiului “Sf. Sava”. Nu bănuia că noul regim îl va aduce în paradigma acelora pe care îi admira pentru talentul, pentru cultura şi pentru verticalitatea lor morală. În 1952 tatăl său va fi arestat şi trimis să muncească la canal. În 1953 va fi şi el arestat de securitate şi condamnat la muncă silnică pentru “uneltire împotriva orânduirii de stat”. Aplaudându-l, iubindu-l pe actorul Ştefan Radof, nu ştiam, în anii 70-80, cât de greu talentul său şi-a câştigat dreptul la un loc pe scenă.

Chiar dacă a fost amnistiat (ca efect al intrării României în ONU, în 1955, şi al obligaţiei statului roman de a respecta anumite norme juridice internaţionale), în 1958, la doar trei săptămâni după ce a intrat la Institutul de Teatru a fost “descoperit” şi exmatriculat. Urmează o perioadă grea nu neapărat pentru că munceşte chiar şi ca hamal, ci din pricina dorului de teatru. Abia în 1960 este admis la Institutul de Teatru, datorită garanţiei a doi maeştri: Radu Beligan şi Costache Antoniu (rector), la clasa căruia a şi absolvit patru ani mai târziu.

Viaţa pe scenă i-a adus lui Ştefan Radof bucuria întâlnirii cu actori şi regizori care fac istoria teatrului românesc. Despre câţiva dintre aceştia, săptămâna viitoare.

Print

Un Comentariu

  1. miruna runcan 22/05/2011

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.