În anul 1965, regizorul și producătorul Andy Warhol, în colaborare cu Ronald Travel, a avut ideea de a face un film care să se intituleze Bucătăria.
Era vorba despre ceea ce se cheamă un film cu buget mic, cvasi-derizoriu, cu o distribuție minimală, filmat în întregime în bucătăria lui Bud Wirtschaff. Criticii și istoricii de film, filmologii îi apreciază azi peliculei dimensiunea documentară, calitatea de a fi fost o mărturie despre ceea ce a însemnat jumătatea anilor ’60 în procesul mai general de emancipare al omenirii. O epocă de ruperi a zăgazurilor mentale, de căutare a unei identități precise, care să pună-n cui prejudecățile, temerile, pudibonderia excesivă, o anume încremenire deja devenită deranjantă, cu evident potențial exploziv, un gen de încorsetare într-o anumită formă de manifestare și de exprimare codificată, publică a lumii. Toate, în evidență disonanță cu noua realitate colcăitoare a epocii.
Revoluția sexuală, sexul liber, distrugerea conceptului tradițional de familie, punerea sub semnul întrebării a ierarhiilor sociale, substituirea culturii tradiționale prin arta pop, printr-o cultură nouă, adesea chiar prin subcultură, afirmarea unor formule alternative, invazia drogurilor, spectrul apăsător al războiului din Vietnam deveniseră realități ce nu mai puteau fi defel negate. Filmul lui Andy Warhol le-a consemnat nu sub forma documentarului în stare pură, ci într-un film artistic care surprinde cu o tentă ușor comică și cu o rafinată detașare ironică o lume care-și căuta, dorea legitimarea.
Trupa de teatru Gob Squad, care, din câte înțeleg are sediul atât la Berlin, cât și la Nottingham, a intenționat să refacă pe cont propriu, la zeci de ani distanță, filmul lui Andy Warhol. A făcut-o în formula filmului în teatru, transferând totul în bucătăria componenților companiei. Cărora le face mare plăcere să primească o seamă de spectatori acolo, să le ofere o tartină, neapărat în specificul și cu ingredientele specifice anilor pe care își dorește să îi supună evocării. Evocarea este însă inteligentă, reprezintă un fel de comentariu critic, ironic, adesea chiar parodic asupra unei epoci trecute. Cu o pondere bine cumpănită a improvizației.
Odată instalați în sală (în cazul nostru în sala Kamara a Teatrului Tamási Áron, principalul organizator al Festivalului Internațional Reflex, ajuns, iată, grație regizorului Bocsárdi Lászó, la a patra ediție) nu mică ne este mirarea de a ne întâlni cu actorii Sean Patten, Sarah Thom, Bastian Trost, Simon Will, metamorfozați în personajele Sean, Sarah, Bastian și Simon, jucându-se pe ei înșiși, așa cum își imaginează că ar fi fost în cazul în care s-ar fi confundat cu tinerii și dezabuzați, și revoluționari, și deciși să pună totul sub semnul întrebării (în mai 1968, aceiași tineri au edictat în Franța că e interzis să interzici) în anii ’60 ai secolului trecut.
De pe pelicula filmată în priză directă, adică chiar sub ochii noștri (o iluzie, firește), de pe ecranul alb-negru în care rulează aceasta – design video: Miles Chalcraft (Martin Copper); sound design: Jeff McGrory Jeff McGrory(Jefrey Fisher) – ni se prezintă produse alimentare, fapte, detalii, schimburi de roluri, substituții de personaje. Actorii nu doar joacă, ci se joacă unul pe altul, tratându-se în chip de personaje. Își aleg doi-trei parteneri din public, își asumă riscuri, au noroc, noii actori improvizați se adaptează perfect situației. Concluzia? Una skakpeseariană: Suntem esența timpurilor noastre.
Festivalul Internațional de Teatru „Reflex”
Gob Squad Berlin-Nottingham
GOB SQUAD’S KITCHEN
Concepția: Gob Squad
Dramaturgia și manager de producție: Christina Runge
Design video: Miles Chalcraft (Martin Copper)
Sound design: Jeff McGrory Jeff McGrory (Jefrey Fisher)
Cu: Sean Patten, Sarah Thom, Bastian Trost, Simon Will
Data reprezentației: 11 mai 2018
Print