Editorial

Da, chiar aşa îmi pare scriitorul vesel-trist care a râs cu atâta poftă şi cu atâta amar de oamenii din vremea lui. A râs straşnic şi de sine, deşi nu ştim clar dacă şi-a recunoscut, măcar în sinea lui, meschinăriile la care l-au împins implicarea în viaţa politică şi în mersul treburilor într-o societate „fără [...] Citește în continuare