Teatru naturalist, cu mirosuri naturale. O noutate, parol!

Tare greu i-a fost anticului Yorick să se oprească asupra unei propuneri pentru săptămâna asta! Nu pentru că nu se putea hotărî ce să aleagă, ci tocmai pentru că nu prea a avut de ales. Bate vântu’ prin gazete… Teatrul a fost absent din presa de săptămâna trecută, care ne-a delectat doar cu ceva articole despre “Legenda Marelui Inchizitor”, noul spectacol al lui Radu Penciulescu, şi despre “Ultimele zile ale lui Nicolae Ceauşescu”, premiera de la Odeon. În rest, nemicuţa…

Dar sârguincios şi neliniştit cum e, vigilentul bufon a descoperit în “România liberă” o cronicuţă demnă de interes prin punctul de vedere pe care îl exprimă. Se numeşte “Trenul de plăcere” (http://www.romanialibera.ro/a172018/tren-de-placere.html) şi este un comentariu modest la “România! Te pup”, spectacolul lui David Schwartz de la Naţionalui ieşean.

Foarte încântat că regizorul şi actorii participă la o montare în care folosesc ceapă, slănină afumată, parizer şi bere pentru a reda fidel – eu aş spune primitiv – duhoarea care domneşte în trenurile personal ale României postdecembrieste, autorul uită să mai scrie şi altceva. Să ne spună câte ceva despre spectacol, în afară de durată şi de mirosurile pe care le laudă neîncetat.

Începe cu afirmaţia că producţia este condusă „într-o zonă cu totul nouă pentru ceea ce se prezintă de obicei pe scenele autohtone”, dar n-are milă de noi şi nu ne luminează. Oare noutatea constă în faptul că actorii sparg ceapă pe scenă şi înfulecă slană?! Că eu, matusalemic cum sunt şi cu memorie de elefant, zic că nu e nimic nou… Şi nu prea pricep de ce îi e naturalismul, vechi de câteva secole, atât de străin autorului, nelămurire care m-a cam pus pe gânduri… Şi, dincolo de chestiunea cu pricina, de unde ideea că mirosul natural creat pe scenă ar însemna “altceva”? Să însemne ineditul atât de puţin?

Dar asta e idea pe care merge autorul articolului. Singura idee, vreau să zic. Ai putea înţelege că e mirosul de ceapă şi slănină e tot ce are spectacolul mai interesant, ceea ce e în defavoarea lui… nu?

Şi verdictul te lasă fără glas şi fără cuvinte: “Spectacolul în sine e o provocare”. Un clişeu la care, vorba cronicarului din vechime, “se sparie gândul”… În România ultimilor ani, orice faptă artistică e o provocare, conform opiniei celor care o reflectă mai ales în presa centrală, mai puţin în presa de specialitate. Mă îndoiesc însă că mirosurile naturale dintr-o montare naturalistă – cu ajutorul căreia autorul articolului descoperă roata, ceea ce nu e puţin lucru – pot trezi “simţurile teatrului românesc”, cum ghiduş nădăjduieşte opinentul. Şi, încântat de “ineditul” producţiei şi îngrădit de spaţiul limitat al  articolului de la gazetă, nu recurge la nici o o altă idee. Sau e suficient ce scrie despre spectacol, de altfel demn de atenţie? Dar recunosc că m-a binedispus, căci m-am bucurat să văd entuziasmul omului care a făcut o descoperire. Pe de altă parte, cerebral şi sceptic cum sunt, mă întreb: de ce să te duci la teatru, dacă vrei doar mirosuri autentice? Sau de ce mai dai banii pe bilet, dacă nu reuşeşti decât să simţi mirosurile cu pricina?

Aştept să văd ce părere aveţi. Să-mi spuneţi dacă articolul v-a luminat au ba.

Print

2 Comentarii

  1. Anto 15/12/2009
  2. Romania te pup-put 17/12/2009

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.