Ofelia Popii: “Teatrul este şansa mea de a mă exprima”

Pe Ofelia Popii trebuie s-o vezi pe scenă. Nu să vorbeşti despre ea, nu să citeşti despre ea. Înveţi s-o cunoşti doar atunci când o priveşti pe scenă. Este actriţa pe care a „descoperit-o” Silviu Purcărete şi care s-a lăsat „descoperită” în montările lui, în toamna trecută primind la Festivalul de la Edinburgh distincţia „Herald Angel Award” pentru rolul Mefisto din spectacolul „Faust” . Acum este nominalizată la premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal pentru rolul Bess, în spectacolul „Breaking the Waves”, al lui Radu Alexandru Nica.

ofelia-popii_276x147Aţi primit un premiu important la Edinburgh pentru rolul din „Faust”, acum sunteţi nominalizată la categoria „cea mai bună actriţă în rol principal” la premiile UNITER. Cât de important este un premiu pentru dumneavoastră?

Bess este un personaj pe care îl iubesc foarte tare, din întâlnirea cu acest personaj am învăţat foarte multe lucruri despre mine. Mă bucur foarte tare că interpretarea mea a fost apreciata de criticii de teatru care au făcut nominalizările.

Momentul „Faust” va rămâne momentul magic pentru mine în teatru, cu tot ce înseamnă el: repetiţii, premii şi fiecare spectacol, indiferent unde s-a jucat.

Ce este pentru dumneavoastră teatrul?

Teatrul este  şansa mea de a mă exprima.

Cum vă amintiţi primele întâlniri cu teatrul. Cum a început drumul dumneavoastră în teatru?

Nu cred că pot identifica momentul în care m-am întâlnit pentru prima dată cu teatrul, dar m-a fascinat această multitudine de poveşti, de realităţi. La modul foarte concret, am început să aflu cum este să fii actriţă la Sibiu, unde m-am angajat imediat după ce am terminat Facultatea de Teatru de la Cluj.

În copilărie, când citeaţi sau ascultaţi poveşti ce personaj aţi visat vreodată să fiţi?

Îmi plăceau mai mult eroii. Zânele sau prinţesele nu mă prea atrăgeau. Am visat o perioadă la Sherlock Holmes.

Ce personaj visaţi să fiţi astăzi…

Îmmm, îl aştept, nu vreau să îl dezvălui încă.

Interpretaţi în „Faust” rolul lui Mefisto. Cum şi cât se întâlnesc pe scenă Binele şi Răul? Şi care a fost obstacolul cel mai mare pe care l-aţi avut de depăşit în acest spectacol sau în orice alt spectacol?

Pentru mine nu există bine sau rău într-un personaj, există doar scopul lui şi mijloacele mele. Cel mai greu moment şi cel mai frumos în crearea rolului este până la descoperirea sau divulgarea unei trăsături care să vorbească în mine şi să devină sâmburele secret al rolului.

A fost vreun moment când v-aţi dorit să spuneţi clipei să se oprească în loc…

Ultima repetiţie dinaintea premierei.

Ce vă sperie şi ce vă atrage cel mai mult atunci când urcaţi pe scenă?

Faptul că nu ştiu ce va fi, că într-un timp atât de scurt pot sensibiliza sau nu atâţia oameni.

Actoria e o meserie sau un har?

Pentru mine este o meserie pe care pot s-o fac, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi-i mulţumesc în fiecare zi pentru asta.

Teatrul din Sibiu e o întâmplare?

Am venit în singurul teatru care atunci a dat concurs pentru actori debutanţi. Nu ştiu dacă a fost o întâmplare.

Ce înseamnă să fii actor în România acestui moment? Ce simţiţi că e „strâmb” şi ar trebui îndreptat în lumea noastră teatrală sau în lumea noastră…?

E dureroasă sărăcia şi prostia în care ne afundăm, parcă, tot mai mult.

Vorbiţi-mi despre o întâlnire (cu un om, o carte, un rol…) care v-a făcut să vă descoperiţi.

Am avut norocul să întâlnesc doar oameni valoroşi, de la care am învăţat enorm, atât pe plan profesional, cât şi uman. Am primit de la ei lecţii, fără ca ei să ştie.

Dacă ar fi să evadaţi din lumea noastră şi să vă ascundeţi într-o poveste, într-un spectacol, care ar fi acela?

Eu iubesc foarte mult viaţa, exact aşa cum e ea, nu aş renunţa de bunăvoie la nimic. Şi-aşa mi se pare că avem extrem de puţin timp aici. Dar, dacă aş fi obligată să fug într-o poveste, aş alege poate „Mătuşa Julia şi condeierul” a lui Llossa.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.