Teatrul Metropolis organizează audiții pentru „Duniașa” și alte roluri

Teatrul Metropolis organizează în următoarea perioadă audiții pentru mai multe proiecte.

  1. Actrițe cu vârsta cuprinsă între 16-23 de ani pentru rolul „Duniașa”, în spectacolul cu piesa „Livada de vișini” de A. P. Cehov, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză.
  2. Actori și actrițe cu vârsta cuprinsă între 16-25 de ani pentru roluri în două din viitoarele proiecte ale Teatrului Metropolis.

Înscrierile se pot face până la data de 25 aprilie 2018 (inclusiv), la adresa de e-mail castingteatrulmetropolis@gmail.com.

Audițiile vor avea loc începând cu data de 29 aprilie 2018, la Teatrul Metropolis. E-mailurile de înscriere trebuie să conțină C.V. și 3-5 poze color reprezentative. De asemenea, doritorii sunt rugați să specifice în subiectul e-mailului numele și categoria la care doresc să se înscrie, astfel:

Exemplu subiect:

nume, prenume – 1. Duniașa

sau

nume, prenume – 2. Alte roluri

Rezultatul selecției și programarea audițiilor vor fi comunicate până pe 28 aprilie 2018. Proiectele pentru care se organizează audițiile fac parte din programul de management al lui George Ivașcu.

Gestionarea activităților de punere în operă a spectacolelor pentru care se organizează audiții va fi asigurată de conducerea operativă a Teatrului Metropolis: director adjunct, director economic, coordonator de programe și consultant artistic.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.