Teatrul naţional, teatru multiplex sau/ unitas?

„Un teatru multiplex – iată viitorul!”. Iată, zic şi eu, ca maimuţa, ideea principală dintr-un articol demn de tot interesul, prin opiniunea comunicată şi mai ales prin temă, articolul „Ideea de teatru naţional în secolul XXI”, de Anca Haţiegan, publicat în revista „Teatrul azi” (http://www.teatrul-azi.ro/eseuri/ideea-de-%E2%80%9Eteatru-national%E2%80%9C-secolul-xxi-de-anca-hatiegan). Bucuros a fost bufonul să descopere un comentariu despre o chestiune la care tot cugetă, tuflit de apatia verii, de când se trâmbiţează informaţii despre cum o să arate noul Naţional bucureştean, despre cum o să fie el un adevărat mall cultural, cu nenumărate spaţii de joc, cu librării, restaurante şi cafenele… 

Imagine realizată de Adriana Grand

Dar-ar Domnul, oricine o fi fiind El pentru fiecare dintre noi, să fie aşa şi să apuc ziua sau noaptea în care să mă simt în clădirea ce va să vie ca într-un Turn Babel la care te duci cu sacul, precum la pomul lăudat. Reverii am avut eu şi când a venit pe lume, frumos ca orice prunc, Teatrul Metropolis… Numai că între timp pruncul a născut, dar nu s-a dovedit un spaţiu multiartistic, cum s-a făgăduit în euforia începutului, ci a rămas unul exclusiv al Thaliei.

Mă iertaţi, tot divaghez, nu izbutesc să ţin drumul drept, aşa cum fac şi la munte, unde mă ispiteşte ce se află pe lângă traseul marcat. Multiplexul care ar trebui să fie un teatru naţional, un instrument nu de cercetare, ci de formare a identităţii naţionale, aşa cum a fost el la origini, este o foarte bună metaforă epistemologică (dacă ştiţi cine e părintele conceptului, de altfel destul de vehiculat, nu mai zic în ce carte apare el, dau o îngheţată la malul mării; de semnalmente nu e nevoie, că bufonul se cunoaşte de la o poştă) a lumii noastre şi a noastră. Sunt însă mult prea slab de minte ca să mă hotărăsc dacă în acest multiplex ar trebuit să se contureze o unitas. Greu de spus, la început de mileniu haotic, în care subiectivul şi individualul sunt valori supreme. Sau… uşor? Un mall cu de toate pentru toţi, un spaţiu al coabitării paşnice a gusturilor, este expresia previzibilă şi justificată a vremurilor noastre. Cât despre un Turn Babel în care să troneze armonia, să fie aşa ceva o imposibilitate sau un fals Turn Babel, dacă ne luăm după episodul originar?

În fine… Într-un articol de ţinută, care dozează cu măsură informaţia şi convingerea personală, opinenta noastră pledează fără patimă pentru un „teatru naţional” într-o accepţiune considerabil actualizată, concepându-l ca pe o instituţie care trebuie să reflecte specificul unei comunităţi naţionale: „ (…) ideea de „Teatru Naţional“ s-ar justifica şi evidenţia cu adevărat, în continuare, printr-o mult mai profundă ancorare în miezul celor mai fierbinţi dezbateri de idei ce animă viaţa comunităţii, prin constituirea unei foarte potrivite platforme pentru ilustrarea şi/sau reflexia lor artistică şi critică, fără parti-pris-uri teziste. Accentul ar trebui să cadă aici hotărât pe temele mari ale actualităţii (spectacolele din seria neoficial intitulată „Procesul comunismului“ de la Naţionalul bucureştean ar putea fi un exemplu, ori spectacolul 20/20 al Gianinei Cărbunariu, dedicat conflictelor interetnice din martie 1990 de la Târgu Mureş, produs de Studioul „Yorick“), chiar dacă abordate din perspectiva trecutului sau – de ce nu? – dintr-una futuristă (oare adjectivul e folosit cu sensul de „a viitorului”, care n-are nicio legătură cu futurismul? – nota mea). Dar poate că nu ar fi lipsit de sens ca, într-un demers cu tentă autoinvestigativă, Naţionalul să-şi propună el însuşi, printre multiplele sale misiuni, tocmai redefinirea ideii de naţie”.

O chestiune demnă de gândurile noastre, cum vă ziceam la început. Aşa să fie sau să fie şi aşa? Eu sunt nehotărât din fire, deşi poate nu par, şi răspunsul la întrebare mă depăşeşte. Mă frământă, însă, chestiunea clasicilor, a repertoriului clasic. Ce să-i faci? Se pare că de unii nu poţi scăpa cu niciun chip, nici peste secole. Probabil fiindcă scrierile lor ne conţin, cum zicea Harold Bloom despre Shakespeare. De clasici nu poţi scăpa. În ce relaţii ar trebui să fie un teatru naţional cu ei? Câtă atenţie să le dea şi cum? Cin’ să ştie oare?

Print

Un Comentariu

  1. Anca 04/07/2011

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.