Teatrul posibil în “România pitorească”

Ţară tristă, plină de umor! Vi se potriveşte, dragii mei. Şi încă cum! Săptămâna trecută ziarele nu s-au înghesuit, ciudat, să disece chestiunea noii taxări a drepturilor de autor, adoptată pe şest, la un şpriţ de vară, ca să-şi mai revină, domnule, bugetul cel sublim, dar care lipseşte… ştiţi dvs. ce voia să zică dramaturgul numărul unu al naţiunii.

Carevasăzică, actorii români şi artiştii în general vor fi şi mai săraci decât sunt. Eu mă întreb sincer dacă aşa ceva e cu putinţă. Dar se pare că guvernanţii voştri stau bine cu imaginaţia. Mai mult, pe unii dintre artişti guvernul cel dârz, în luptă aprigă cu criza, îi va trimite acasă sau, mă rog, unde vor dori să se ducă, doar trăiesc într-o ţară liberă. Teatrele sau operele se pot descurca foarte bine cu mai puţini actori, zic guvernanţii datoraţi preşedintelui care vă exprimă atât de bine. Într-un articol pe această temă arzătoare din “Adevărul” am citit o frază halucinantă, de mare relevanţă: “Surse din cadrul primăriei care au participat la întâlnirea cu ministrul (Kelemen Hunor, ministrul Culturii din România, deşi numele nu-l trădează– n.a.) au spus că demnitarul a recunoscut că legea a fost făcută prost, fără consultarea Ministerului Culturii, iar dintr-o eroare nu s-a specificat că în discuţie nu intră şi instituţiile de cultură.” (http://www.adevarul.ro/cultura/Constanta-_Cultura_constanteana_a_intrat_la_apa_0_300570271.html)

Aţi rămas fără glas, cumva? Nici pomeneală! Doar ştiţi în ce ţară trăiţi. Informaţia este un argument cu greutate, care susţine titlul sărmanului meu comentariu. Numai la voi se putea ca un ministru să spună off the record că n-a fost consultat şi că actorii şi nu numai se trezesc daţi afară sau cu şi mai puţini gologani “dintr-o eroare”! No comment… Mai mult, ca să dăm în SF, informaţia strecurată în articol n-a avut nici o consecinţă de niciun fel…“Adevărul” a acordat ceva atenţie unei teme care, vorba aceea, ne doare, unui “omor prin imprudenţă”, cum bine zicea Mircea Diaconu.

Ce nevoie are naţiunea română de teatru şi de teatru bun, la început de mileniu III? Doar a văzut ce e, ştie cu ce se mănâncă, ce-i trebuie atâtea teatre şi atâtea spectacole cu atâtea personaje?! În Anglitera mea natală, există cel puţin un teatru în fiecare cătun, dar, vorba aceea, iarna nu-i ca vara. O pitorească ţărişoară sud-est europeană, plină de intelectuali încercănaţi şi încercaţi, mustind de idei şi talente, nu e ca arhipelagul ploios atins şi el serios de criză şi de tăieri de toate felurile.

Gravitatea temei, cu implicaţii atât de serioase, că mi se face părul (mă rog, părul pe care mi se pare că l-aş mai avea) măciucă numai când mi le închipui, cere soluţii. Eu aş avea câteva, asta pentru că m-am românizat puţin şi fac haz de necaz, dar tare mă tem să n-am gura aurită! Ce e SF la noi la voi are toate şansele să nu fie decât realitate sau normalitate. Nu ziceam că trăiţi în “România pitorească”?! Din toată inima trag nădejde să n-ajung să exclam, ca Hamlet, “O, sufletu-mi profetic”!

Soluţiile mele de bufon pentru întrajutorarea bugetului ar fi următoarele:

1. Se se monteze spectacole mai puţine, cu personaje mai puţine, eventual cu mai multe personaje jucate de un singur actor. Adică, dacă luăm o piesă în care avem, să zicem, doi bărbaţi şi două femei, să facem un spectacol cu un actor (pentru ambele roluri masculine) şi o actriţă (pentru ambele roluri feminine). Nu se poate? Ia cugetaţi niţeluş, puţină imaginaţie, că sunteţi artişti! Se poate! Nici nu ştie omul cât poate face! Darămite artistul!

2. La spectacolele pornind de la texte clasice, să se facă adaptări în sensul eliminării de personaje, că doar nu sunt toate la fel de importante! Rămâne la latitudinea regizorului pe cine să taie din “O scrisoare pierdută” sau din “O noapte furtunoasă”. Soluţii se găsesc, inventivi să fim, criza poate fi, ca orice şut în fund, un pas înainte pentru artă! La Cehov, cu triştii şi rataţii lui, nici nu mai încape vorbă, e floare la ureche, că toţi seamănă între ei!

3. Să se resusciteze trupa ambulantă din veacurile apuse şi actorii să bată în poartă în poartă, că sigur se găseşte vreun baron local însetat de artă, care să le dea găzduire comedianţilor ca să asculte vreo “tristă ori veselă poveste”, să se fălească şi să crească în propriii ochi.

4. Actorii şi alţi artişti puşi pe liber să se reprofileze, indiferent de experienţă şi vârstă. Doar sunt atâtea lucruri de făcut în tânăra voastră democraţie! Ce atâtea artă, când ţara arde?!

Şi uite aşa, dacă ne dăm silinţa puţin, putem face teatru, nu? Ţară tristă, plină de umor!

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.