Teatrul românesc ca un câmp de luptă…

În numărul trecut, revista „Yorick” sau, mai exact, bufonul Yorick a ales pentru rubrica dedicată criticii şi criticilor de teatru un subiect care nu-l putea lăsa indiferent. Schimbul de idei dintre Cristina Modreanu şi Mircea Morariu. Rubrica s-a dorit dintru început un pamflet, un joc sau cum doriţi să-i spuneţi. Căci orice cuvânt scris şi lăsat să trăiască în spaţiul public devine, nu-i aşa?!, pasibil de analiză.

Aşadar, bufonul Yorick, sub protecţia anonimatului nu din teama de a-şi asuma opiniile, ci de dragul jocului… (şi e plină presa interbelică de texte, vorba lui Caragiale, „date anonime” sau sub pseudonim – iar cine nu crede să cerceteze…) a emis câteva „impresiuni” la cald despre o respectabilă dispută – pe ideea „teatrul românesc ca un câmp de luptă…”. „Impresiuni” discutabile şi ele, la rândul lor, ceea ce am observat din multele mesaje care ne-au parvenit pe diverse căi. Şi cum cele mai multe ne provocau să nu rămânem în zona pamfletului şi să invităm lumea la discuţie, am hotărât să deschidem o rubrică de dezbateri pe subiecte fierbinţi ale vieţii teatrale româneşti.

Simt nevoia să citez mai întâi un fragment din comentariul dlui Victor Ioan Frunză: „Dar eu ştiu că vă e mai simplu să faceţi <poante> despre <venerabila autoritate> decât să provocaţi o dezbatere serioasă despre FNT. E greu să faci analize, e drept. Dar cred că e necesar. Aţi putea afla atunci care e motivul exprimărilor dure la adresa meritocraţiei FNT, de ce avem artişti care sunt mai buni decât reputaţia pe care le-o atribuie dna Modreanu, de ce există atâta suspiciune din partea practicienilor şi atâta lipsă de transparentă din partea evaluatorilor, de ce un artist poate să fie analizat şi criticat fără menajamente (şi cred că e normal să fie aşa) dar un selecţioner nu poate fi supus niciunei analize şi nu este obligat să facă nici măcar un decont de imagine – dacă înţelegeţi ce vreau sa spun.”

Şi, de asemenea, din comentariul unui alt cititor: „În primul rând, ar trebui să se discute de ce şi cine apără cu ardoare ideea selecţionerului unic, când au existat propuneri de înlocuire a lui cu un “juriu” format din mai mulţi oameni, critici sau nu (o asemenea propunere îi aparţine, de exemplu, dnei Alice Georgescu)… E nevoie de o dezbatere profundă şi poate ar fi bine s-o organizaţi. E păcat să analizaţi articole despre ceva şi să nu dezbateţi problema în sine.”

Vă propunem în revista Yorick un spaţiu de dezbatere începând din această săptămâna. Şi vă invităm să aduceţi la lumină fapte noi, evaluări personale şi orice altceva credeţi că ar putea deschide căi spre înţelegerea fenomenului teatral românesc sau spre însănătoşirea lui, de „bolile” căruia cei mai mulţi dintre artiştii pe care i-am intervievat până acum nu s-au sfiit să pomenească.

Creăm, aşadar o rubrică nouă ce vă aparţine: Dosarul controversa. Luna aceasta aşteptăm (pe adresele noastre de mail) noi opinii despre disputa sus-amintită şi o dezbatere pornind de la ceea ce ne propune cititorul nostru: selecţionerul unic…

Aşteptăm, de asemenea, sugestii pentru teme controversate, dezbateri şi mici sau mari dezvăluiri. Atât de mari cât pot intra într-o poveste frumoasă cum este sau ar trebui să fie teatrul, nu-i aşa?!

Print

2 Comentarii

  1. Ion 03/02/2010
  2. cicorica 18/02/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.